~3 min lectură 0 comentarii

Volei feminin, Divizia A1 / CSU Medicina Tg. Mureș – Știința Bacău 1:3. Vezi ce meciuri vor urma!

Redacția Ziarul de Bacău

sport 310114volf
Campioana a forțat cât a trebuit

Deși a întâlnit una dintre echipele bune ale campionatului românesc, Știința n-a jucat la Tg. Mureș cu motoarele turate la maximum. Băcăuancele s-au ambalat abia după jumătatea primului set, atunci când gazdele aveau cinci puncte avantaj (18:13), dar nu și-au intrat în ritmul obișnuit decât prea târziu, când au putut să evite doar trei mingi de set, ajungând la 24:23. Odată cu instalarea pe teren a Fabianei Sosa în setul secund, Știința a controlat partida cu autoritate. Reușitele argentiniencei au dat încredere și jucătoarelor băcăuane ce avuseseră până atunci o evoluție oscilantă. Nu intrau în această categorie Sobo și Staelens, remarcabil de eficiente în tot ceea ce făceau. Formația mureșeană a mai contat doar în setul al treilea, când se apropiase la doar un punct (19:20), dar un mic forcing al oaspetelor a pus lucrurile la punct. În felul acesta, ierarhia la topul Diviziei A1 s-a cimentat. Medicina nu poate să le mai ajungă pe primele trei, dar foarte probabil va rămâne în careul de ași, ca outsider la titlu. Știința și-a mai demonstrat o dată forța copleșitoare, după 3:0 la București cu Dinamo și la Blaj cu Volei Alba. Următoarele adversare ale campioanelor, CSM București și CSM Lugoj, nu par la această dată să fie capabile de producerea unei mari suprize la Bacău. Asta chiar dacă CSM București și-a mai adus câteva straniere în timpul vacanței. Dinamo și-a amânat meciul pe care trebuia să-l câștige la Constanța, astfel că Știința revine în fruntea Diviziei A1.
CLASAMENT
– Et. XIV: Constanța – Dinamo amânat, Unic – Craiova amânat, CSM Buc. – Iași amânat, Tg. Mureș – Știința 1:3 (23, -13, -20, -11), Lugoj – Rapid 3:0 (18, 7, 17), Blaj – Târgoviște 3:0 (22, 17, 21).
1. Știința Bacău 14 12 1 1 0 41: 7 39
2. Dinamo Romprest București 14 12 1 0 1 39: 5 38
3. CSV Alba Blaj 15 11 2 1 1 41:12 38
4. CSU Medicina Tg. Mureș 14 8 1 1 4 31:20 27
5. CSM Târgoviște 15 6 2 1 6 28:26 23
6. CSM Lugoj 14 6 1 1 6 26:24 21
7. Unic Piatra-Neamț 14 6 0 2 6 22:26 20
8. SCMU Craiova 14 5 1 2 6 24:28 19
9. CSM București 14 5 1 1 7 24:27 18
10. Penicilina Iași 13 3 0 0 10 10:32 9
11. Rapid București 15 1 0 0 14 5:43 3
12. CSV 2004 Tomis Constanța 14 0 0 0 14 1:42 0
* Et. XVI (sâmbătă, 1 feb.): Dinamo – Blaj, Târgoviște – Lugoj, Rapid – Tg. Mureș, Știința – CSM Buc., Iași – Unic, Craiova – Constanța.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.