~3 min lectură • 0 comentarii

Competiție educațională de tranzacționare online în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Proiectul este susținut de Bursa de Valori, iar premiile puse în joc sunt o săptămână în doi pe o insulă din Mediterana, un laptop, smartphone-uri și premiul special Artmark.

econ.bvb

BVB InVEST Quest (BVB IQ), unul dintre proiectele educaționale de referință ale Bursei de Valori București (BVB), va fi lansat în Bacău și va conține o suită de seminarii pentru pregătirea participanților la o competiție dedicată persoanelor interesate de funcționarea pieței de capital și de realizarea unei investiții pe această piață. Competiția va avea loc în perioada 14 aprilie – 13 iunie. Primul dintre seminarii este programat în Bacău, vineri, 4 aprilie, și va avea loc în Amfiteatrul C1 al Universității „Vasile Alecsandri” (Corpul C, lângă Colegiul Pedagogic), de la ora 11,00.

Partener de organizare al seminarului din Bacău este compania de brokeraj Estinvest. Alte trei companii de acest fel sunt, de asemenea, partenere ale BVB în proiect: Intercapital, SSIF Broker și Tradeville. Proiectul se desfășoară sub patronajul onorific al Autorității de Supraveghere Financiară. Participarea la competiție și la seminarii este gratuită.
„Prin BVB IQ – a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB – targetăm persoane care nu sunt investitori activi în piața de capital. Informarea și educarea în sfera financiară a acestei categorii de persoane este importantă pentru noi ca Bursă, întrucat ei sunt viitoarea generație de investitori și proprietari de companii și credem cu tărie în creșterea calității mediului de business în care ne desfășurăm activitatea.”
Competiția este dedicată persoanelor peste 18 ani interesate de funcționarea pieței de capital și de realizarea unei investiții în baza unei bune înțelegeri și a informării prealabile. BVB IQ are la bază o platformă educațională care cuprinde 20 de seminarii realizate în țară și o competiție virtuală de tranzacționare online. Competiția virtuală de tranzacționare online se va desfășura pe platforma BVB, ArenaXT, iar condițiile de tranzacționare le vor replica pe cele din piața reală. Participanții la BVB IQ vor avea la dispoziție o sumă virtuală de 30.000 de lei, pe care o vor putea investi în acțiunile celor mai lichide 15 companii listate la BVB: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Romgaz, OMV Petrom, BRD-GSG, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Bursa de Valori București, SSIF Broker și cele cinci SIF-uri.
Înscrierile la seminarii și la concurs au început. Prin accesarea site-ului oficial al concursului (iq.bvb.ro), pot fi găsite informații detaliate asupra regulilor concursului și calendarului de seminarii. Doar după logare, un vizitator al website-ului poate descarca și instala aplicația de tranzacționare Arena – XT Invest Quest și pot avea acces la secțiunea dedicată de materiale educaționale. Participarea la BVB IQ este gratuită.
Câștigătorii competiției vor fi răsplătiți cu mai multe premii. Premiul Gold este o vacanță de 7 zile, în doi, în Palma de Mallorca. Pentru locul al doilea se oferă un laptop DELL XPS, iar pentru locul al treilea trei premii a câte un Samsung Galaxy S4 fiecare. Vor fi și premii Silver, simbolice, și premiul special Artmark.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.

~2 min lectură • 0 comentarii

Competiție educațională de tranzacționare online în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Premiile puse în joc sunt o săptămână în doi pe o insulă din Mediterana, un laptop, smartphone-uri și premiul special Artmark.

econ.bvb

BVB InVEST Quest (BVB IQ), unul dintre proiectele educaționale de referință ale Bursei de Valori București (BVB) va fi lansat în Bacău și va fi precedată de o suită de seminarii pentru pegătirea participanților. Competiția va avea loc în perioada 14 aprilie – 13 iunie, dar în perioada 31 martie – 6 mai vor avea loc 20 de seminarii. Primul dintre acestea este programat în Bacău, pe 4 aprilie. Patru companii de brokeraj, Estinvest, Intercapital, SSIF Broker și Tradeville, sunt parteneri ai BVB în acest proiect, iar proiectul se desfășoară sub patronajul onorific al Autorității de Supraveghere Financiară. Participarea la competiție și la seminarii este gratuită. „Prin BVB IQ – a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB – targetăm persoane care nu sunt investitori activi în piața de capital. Informarea și educarea în sfera financiară a acestei categorii de persoane este importantă pentru noi ca Bursă, întrucat ei sunt viitoarea generație de investitori și proprietari de companii și credem cu tărie în creșterea calității mediului de business în care ne desfășurăm activitatea.”

Competiția este dedicată persoanelor peste 18 ani interesate de funcționarea pieței de capital și de realizarea unei investiții în baza unei bune înțelegeri și a informării prealabile. BVB IQ are la bază o platformă educațională care cuprinde 20 de seminarii realizate în țară și o competiție virtuală de tranzacționare online. Competiția virtuală de tranzacționare online se va desfășura pe platforma BVB, ArenaXT, iar condițiile de tranzacționare le vor replica pe cele din piața reală. Participanții la BVB IQ vor avea la dispoziție o sumă virtuală de 30.000 de lei, pe care o vor putea investi în acțiunile celor mai lichide 15 companii listate la BVB: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Romgaz, OMV Petrom, BRD-GSG, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Bursa de Valori București, SSIF Broker și cele 5 SIF-uri.
Premiul Gold este o vacanță de 7 zile, în doi, în Palma de Mallorca. Pentru locul al doiela se oferă un laptop DELL XPS, iar pentru locul al treilea trei premii a câte un Samsung Galaxy S4 fiecare. Vor fi și premii Silver, simbolice, și premiul special Artmark.