Totul pentru cai.
Răzvan Ștefănescu, reprezentant al Bacăului la competiția organizată în premieră în județul nostru, a făcut câteva precizări privind ceea ce înseamnă anduranță în sportul ecvestru, dar și în ceea ce privește cele două zile de concurs. „Plecarea se va face de la baza CSE Decebal din Hemeiuș, sâmbătă de la ora 9.00, duminică de la 8.00. În prima zi vor concura novicii, în cursele de 60 km și 80 km, iar ziua a doua este rezervată începătorilor, pe distanțele de 30 și 40 km. Avansați sunt considerați cei care pot concura pe distanțe mai mari de 100 km. Nu e cazul, în țara noastră. Această probă de anduranță este la început în România, dar foarte populară în Occident, mai ales în Franța și SUA, unde sistemul de cu poștalionul și diligența era extrem de dezvoltat și popular”, a declarat campionul național din 2012 al specialității. El a mai relevat pentru necunoscători că traseul este împărțit în bucle de câte 15, 20 și 30 km, marcate corespunzător în regiunea ocolului silvic Fântânele. Proba de 60 km, de exemplu, se desfășoară în două manșe de câte 30 km, iar între acestea are loc un control veterinar (vet-gate). Doar caii care nu au probleme medicale pornesc și în manșa a doua, după o pauză de 30 min, necesară pentru furajare și adăpare. De altfel, regulamentul competiției prevede ca puncte de adăpare să fie și pe traseu, aproximativ la fiecare 10 km. Un control veterinar se efectuează și la final, iar caii care au probleme sunt descalificați. Corespunzător, proba de 80 km se împarte în trei (30, 30, 20), cea de 30 km în 2×15, iar cea de 40 în 2×20. Există în tot acest regulament o grijă deosebită pentru nobilul animal, descurajându-i pe jokeii care-și exploatează prea tare partenerii patrupezi. De aceea, premiile acordate sunt modeste și constau în obiecte necesare sportului ecvestru, tocmai pentru a nu crea o tentație prea mare de a câștiga o cursă. Astfel, viteza permisă pentru cursele de până în 40 km este de 15 km/h, iar la novici este doar cu puțin superioară, de 16 km/h. „Proba aceasta este spectaculoasă pentru concurenți, dar mai puțin pentru spectatori, care nu-i mai au în față pe sportivi și pe cai, așa cum este la sărituri, dresaj sau trap pe hipodrom. Totuși, sunt câteva puncte pe traseu unde călăreții pot fi văzuți și fotografiați pe o distanță mai lungă”, a anunțat Ștefănescu. El este sigur că duminică va ploua și că asta va face competiția mai dificilă și mai frumoasă. Alături de Cătălin Ștefănescu, Bacăul va mai fi reprezentat de chiar președintele CSE Decebal, Cezar Ivanof, cel care a concurat pentru România la Balcaniada de anduranță din 2013. S-au înscris la competiția de la Bacău 27 de cupluri om-cal, majoritatea din București, Cluj, Constanța și Suceava. Vor concura și doi copii, unul de 10, iar celălalt de 12 ani, însoțiți obligatoriu de câte un adult.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns