Experiență de candidat la statutul de vedetă

Popstars, păcăleală pentru tineri talentați

Auzi reclama zilnic la televizor, cum că s-ar căuta tineri talentați din toată țara pentru două formații compuse fiecare din cîte două fete și doi băieți. Caravana selecției merge în Timișoara, Cluj, Iași, Constanța și București. Din fiecare oraș se aleg cîte zece adolescenți, care vor merge la București, unde va avea loc o altă preselecție. Și, pentru că România are mulți tineri talentați sau visători și creduli, numai la Iași s-au adunat vreo 200-300 de aspiranți la statutul de vedetă, din Bacău, Miercurea Ciuc, Suceava și Iași. Au venit cu noaptea în cap, cu trenurile și maxi-taxi, pentru că preselecția a fost anunțată la șapte dimineața, ca să aibă loc, de fapt, pe la nouă. „Era o îmbulzeală de nedescris, a trebuit să îmi îndes mîinile în buzunare, de frică să nu mă fure careva. Am stat în picioare pînă la ora două, într-o căldură înăbușitoare. Cînd am intrat, a trebuit să mai stau o oră pînă să mă strige. N-am apucat decît să cînt zece secunde din prima melodie, cît despre cea de-a doua, nici nu a mai fost vorba. Am fost chemat la preselecția de seară, împreună cu alți 59 de adolescenți”, ne-a povestit Lovin Marcel.

Cei aleși au trebuit să se plimbe toată ziua prin Iași, deci oboseala s-a accentuat. Seara s-au adunat din nou și au trebuit să danseze pe melodii de genul „Mă înec în ochii tăi”. „Am fost acolo să văd dacă sînt în stare să cînt, dar m-am convins că, pentru ei, contează mult mai mult dacă arăți bine și nu cum cînți. Uite, de exmplu, erau trei tipi în grupa mea care erau afoni, cîntau fals de tot și au fost apreciați pentru că se prosteau”, ne-a povestit Marcel. Descalificații au plecat cu primul tren sau prima mașină, lămuriți total cu astfel de alegeri unde nu ești lăsat să cînți ci să te maimuțărești.

„Eu îi cred pe cei care alegeau, că eram prea mulți și prea puțin timp să ne asculte pe toți, dar nu a fost deloc corect, că am chelutit o grămadă de bani ca să mă asculte numai zece secunde si încă un minut să mă vadă cum dansez”, mă lămurește Marcel ce l-a supărat cel mai tare. Probabil că cei care au fost aleși au o cu totul altă perspectivă asupra concursului. Rămîne, însă, întrebarea: cît este de relevantă selecția, dacă ea se rezumă la atît cît ni s-a povestit. Cei care au trecut prin astfel de experiențe s-au obișnuit, însă, să nu renunțe și, dacă sînt convinși că au ceva de spus în muzică, își încearcă norocul și în altă parte. Chiar dacă majoritatea concursurilor sînt ori nedrepte, ori neclare, ori se cumpără, pentru că piața muzicală este o adevărată mafie, de multe ori nu pentru nasul unor tineri visători. (Andreea CEASĂR)