~3 min lectură 0 comentarii

Banca lui Dorinel Umbrărescu și-a afișat sigla nouă: BRCI

Redacția Ziarul de Bacău

Banca Română de Credite și Investiții (BRCI), al cărei acționar majoritar este omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, și-a afișat și în Bacău noua siglă, care a înlocuit-o pe cea a fostei sucursale ATE Bank. Banca mai are agenții în București și alte șapte în țară (Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Ploiești, Brăila, Galați și Oradea).

TS1.Econ.brci

BRCI, înființată pe scheletul ATE Bank, a primit noul statul încă din luna februarie, dar a așteaptat să-i fie înregistrat numele în registrul instituțiilor de credit de la Banca Națională a României. Evident, astfel a devenit funcțional și site-ul băncii, de pe care aflăm că în această instituție se dorește „un altfel de banking”. Tot de acolo aflăm că banca își dorește „să construiască varianta intuitivă, rapidă și personalizată a serviciilor financiare existente, bazată pe înțelegerea în profunzime a valorilor românești”, că vrea să lucreze cu oameni potriviți, că vrea să ofere „soluții simple, creative și responsabile” de creditare și economisire, adaptat realității românești, și să aplice conceptul „Accesibil 360”, adică oricând, din orice colț al lumii, prin
mai multe canale de comunicare. BRCI are servicii pentru companii, sectorul public, antreprenori și persoane fizice, pentru care spune că vrea să fie „cea mai bună bancă din România, o banca dedicată clientului, mediului economic românesc și României”.

Dorinel Umbrărescu deține, în această bancă, 93,91% din capitalul social, 3,83% revenind UCECOM – Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești, iar 2,26% altor acționari, persoane fizice și juridice.
Dorinel Umbrărescu, întreprinzător cunoscut pentru afacerile cu statul la construcția de șosele, a contribuit cu aproape 35 de milioane de lei la capitalul Băncii Române de Credite și Investiții și și-a deschis conturi personale și ale principalelor firme pe care le controlează (UMB Spedition și Tehnostrade) pentru a arăta câtă încredere are în această instituție de credit. Cert este că noua bancă nu a venit pe un loc gol, ci pe structurile create de ATE Bank.
BRCI este a doua instituție de credit cu capital majoritar privat românesc care apare pe piață de la începutul crizei economice, după Banca Feroviară, și este a cincea bancă în care capitalul românesc este integral sau majoritar, alături de CEC Bank, Eximbank, Banca Transilvania și Carpatica.

BRCI a pornit la drum cu un portofoliu de credite de patru milioane de lei, dar cu niciun credit neperformant. De asemenea, banca deține și un portofoliu de titluri de stat în valoare de aproape 48 de milioane de lei, dar și cu alte disponibiliăți de 14,8 milioane de lei. De la clienți deține 36 milioane de lei, în depozite, și are capital propriu de 37 de milioane de lei.

Dorinel Umbrărescu are o avere estimată la peste 300 de milioane de euro. Cele mai cunoscute afaceri ale sale sunt construcția și reparaţia de drumuri, prin companiile „Spedition UMB” şi „Tehnostrade”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.