Un deținut în vârstă de 18 ani, din Motoșeni, a evadat, joi, din camera de supraveghere a Judecătoriei Podu Turcului. La un termen anterior, tânărul sesizase că gratiile sunt șubrede și a decis să nu rateze oportunitatea.
Ieri, a profitat și de faptul că i s-au scos cătușele, a îndepărtat gratiile, a sărit pe geam în curtea Judecătoriei și gardul spre spital, după care a vrut să fugă.
Ghinionul lui a fost să întâlnească un polițist în uniformă, ce tocmai ieșea din spital, unde-și vizitase tatăl. Imediat, polițistul și-a dat seama că asistă la o tentativă de evadare, l-a urmărit pe fugar și l-a prins, după care deținutul a fost dus din nou la locul lui.
Tânărul care a evadat este judecat pentru două tâlhării asupra unor bătrâni din Motoșeni, comise anul trecut. Acum, în șirul de fapte se va adăuga și tentativa de evadare.
Lupu+Stanica a zis
Super camera de supraveghere !! Cine pe cine supravegheaza?
Anonim pt voi a zis
Cat de denaturata fata de realitate este aceasta stire.Spune multe despre profesionalismul vostru