În perioada 1–16 august 2015, se desfășoară prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului „Theaterstock” (Theaterstock – International Arts Festival Bacău 2015), organizat de Teatrul Municipal “Bacovia”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bacău, cu sprijinul investitorilor locali şi naţionali.
Timp de 16 zile, publicul evenimentului va putea urmări 1.600 artişti în 138 de spectacole din 15 ţări: Franţa, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Cehia, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Rusia şi România.
Theaterstock Bacău nu este un festival de teatru convenţional, ci un eveniment pluri-, inter- şi transdisciplinar, care reuneşte în programul său, alături de unele dintre cele mai importante repere ale teatrului românesc, producţii ale celor mai mari companii internaţionale de artele spectacolului, spectacole de artă stradală, spectacole – lectură, concerte, work-shopuri, conferinţe, lansări de carte şi o bursă de spectacole.
Festivalul este conceput pe zece secţiuni, dedicate tuturor sectoarelor din domeniul artelor spectacolului, atât producţiilor teatrelor naţionale şi internaţionale, cât şi spectacolelor independente, atât propunerilor clasice cât şi celor plasate ca discurs în zona de investigaţie şi inovare artistică: Povestea noastră, Focus, Teatre in miscare, Street Art Performance, Independent, RythmiCity, Street Colors, Conferinţele “Bacovia”, Teatru Radiofonic, Bursa de spectacole.
Programul Theaterstock Bacău 2015 include între 4 şi 12 evenimente pe zi, plasate în intervalul orar 11.00 – 24.00.
Unde are loc Theaterstock – International Arts Festival 2015
Festivalul Internaţional de Artele Spectacolului “Theaterstock” Bacău valorifică infrastructura instituţiilor de spectacole din municipiul Bacău, cât şi întreg potentialul urban, în încercarea de a identifica noi spaţii, neconvenţionale, benefice dezvoltării unui nou discurs artistic.
Ca spaţii de joc vor fi folosite sălile de spectacol ale Teatrul Municipal “Bacovia”, Teatrul de Vară “Radu Beligan”, Centrul de Afaceri şi Expoziţii “G.M.Cancicov”, Sala Ateneu a Filarmonicii “Mihail Jora”, Centrul de Cultură şi Arte “George Apostu”, muzee, galerii de artă, dar şi diferite spaţii publice, precum parcurile oraşului, cafenele şi pub-uri.
Cine vine la festival?
Se vor reuni în Bacău într-un eveniment cu adevărat memorabil, pentru a oferi publicului din regiune unele dintre cele mai valoroase spectacole de teatru ale momentului, concerte de muzică clasică, rock, fado, spectacole de flamenco şi world-music Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Bulandra Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Naţional Cluj, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Teatrul Naţional Târgu Mureş, Teatrul Naţional Iaşi, Teatrul Naţional Timişoara, Teatrul German de Stat Timişoara, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti, Teatrul ACT, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, peste 50 de companii din zona independentă, companiile internaţionale Compagnie Off (Franţa), Les Commandos Percu (Franţa), Deabru Beltzak (Spania), Concha Jareno, Compagnie Bilbobasso (Franţa/Spania), Theater Tol (Belgia), Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr, V.O.S.A (Cehia), Il Posto (Italia), Antagon Theater Aktion (Germania), Cie Karnavires (Franţa), Grotest Maru (Germania), De factor, Long Vehicle Circus (Cehia), Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra (Spania) samd.
Publicul festivalului va putea vedea, în cele 16 zile de Theaterstock, spectacole semnate de renumiţi creatori de teatru din ţară şi din străinătate printre care Silviu Purcărete, Alexander Hausvater, Alexandru Darie, Ada Lupu sau Lia Bugnar.
Printre actorii români care vor juca la prima ediţie a Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului “Theaterstock” Bacău, 2015 se numără Maia Morgenstern, Constantin Cojocaru, Ilie Gheorghe, Ion Caramitru, Radu Gheorghe, Monica Davidescu, Daniela Nane, Anca Sigartău, Mihaela Teleoacă, Vlad Zamfirescu, Tudor Chirilă, Mihai Bisericanu, Sandu Mihai Gruia, Gheorghe Ifrim, Florin Busuioc, Tudor Aaron Istodor, Aurelian Temişan, Alexandra Velniciuc, Richard Bovnoczki, Isabela Neamţu, Lari Giorgescu, Tania Popa, Lia Bugnar şi Marius Manole.
Alături de artiştii invitaţi vor fi oaspeţii evenimentului reprezentanţi de la zece ambasade si institute culturale din ţară, 20 de directori de teatre si directori de festival, din ţară şi din străinătate, critici de specilitate, jurnalişti locali şi naţionali.
De unde luăm bilete și cât costă
Biletele pentru Theaterstock au fost puse în vânzare la Agenţia Teatrului Municipal “Bacovia”, deschisă zilnic în intervalele orare 9.00 – 14.00 şi 17.00 – 21.00. În funcţie de spectacol, de spaţiul de joc şi de locul în sală, la evenimentele cu plată biletele variază între 10 şi 50 de lei. Pentru a facilita accesul publicului la cât mai multe spectacole, Teatrul Municipal “Bacovia” a pus în vânzare şi mai multe tipuri de abonamente, la care se adaugă reducerea de 50 la sută pentru elevi, studenţi şi pensionari, cât şi oferta “Cumperi cinci bilete şi primeşti 1 gratis.”
Informaţii suplimentare se pot obţine sunând la numerele de telefon 0234 52 28 28, 0753 090 588, 0753 090 589, 0753 090 590, 0753 090 585. Pe site-ul oficial al Teatrului Municipal Bacovia, nu s-a afișat nicio informație legată de prima ediție a Theaterstock Bacău.
VIDEO:
«Furtuna», după William Shakespeare. Un spectacol al Teatrului Naţional “I.L.Caragiale” Bucureşti. Regia: Alexander Morfov. Sâmbătă, 15 august 2015, Ora 19.00. Teatrul de Vară “Radu Beligan”.
„Maria de Buenos Aires” , de Astor Piazzolla / Horacio Ferrer. Regia artistică: Ada Lupu Un pectacol al Teatrului Naţional Timişoara. Hala de Teatru (Centrul de Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”), vineri, 14 august.
Lasă un răspuns