Consiliul Județean Bacău (CJ) a votat azi sumele alocate în 2016 pentru diverse domenii de activitate și investiții. Într-o scurtă prezentare, președintele Dragoș Benea a precizat că gradul de îndatorare al CJ este de 8,15%, în condițiile în care legea permite până la 30%. „Nu am îndatorat instituția mai mult decât a fost necesar”, a spus Benea.
Cu banii din bugetul propriu, Consiliul Județean Bacău și-a stabilit ca principal obiectiv în 2016 modernizarea Aeroportului. Lucrările la noul terminal și celelelalte elemente au început deja de anul trecut, iar până în luna martie 2016 se va lansa licitația pentru pista aeroportului. Când se vor lansa finanțările pe Programul Operațional Regional Infrastructură Mare (POIM), modernizarea se va deconta din fonduri europene, nu doar de la bugetul județului.
Tot în 2016, se modernizeză patru secții de la Spitalul Municipal Onești, iar la Spitalul Județean de Urgențe Bacău se va moderniza Pediatria. La mijlocul anului, lucrările la Radioterapia SJU vor fi la jumătate. Între timp, se vor finaliza licitațiile pentru RMN și dotările de la Observatorul Astronomic.
În planurile pe 2016, intră modernizarea a 3 drumuri județene, pentru care se vor atrage bani prin Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Cu fonduri de la Uniunea Europeană, se intenționează modernizarea Ateneului și Vivariului, dar acum au fost prinse în buget numai cofinanțările, urmând ca proiectele să fie întocmite după apariția ghidurilor de finanțare.
Se caută un teren pentru Biblioteca Județeană
S-au alocat 100.000 de lei, din fondul de rezervă, pentru realizarea documentației necesare unui nou sediu pentru Biblioteca Județeană. Acum, funcționează la Muzeul de Științe ale Naturii, într-un spațiu impropriu.
Președintele Dragoș Benea a declarat că va solicita de la Consiliul Local Bacău un teren pentru noua bibliotecă, întrucât CJ nu deține terenul necesar. „Așa cum CJ a arătat deschidere pentru Spitalul Municipal și Centrul de Afaceri, așteptăm o soluție de la Consiliul Local pentru o bibliotecă de care beneficiază în primul rând locuitori ai municipiului Bacău”, a afirmat Dragoș Benea.
Tot miercuri, Consiliul Județean a votat distribuirea banilor către localitățile din județ. La un necesar de peste 60 de milioane de euro, de la Guvern s-au primit circa 4,5 milioane euro. „E greu de găsit o formulă optimă, cred că suma nemulțumește pe toată lumea, dar împărțirea este justă. Nu mă iluzionez că (primarii – n.n) vor fi mulțumiți”, a mai spus președintele CJ. Totuși, bugetul a fost votat cu unanimitate.
cristi a zis
Ma scuzati,bani pentru biblioteca? Dar nu sant cateva muzee care stau degeaba? In plus orice carte se poate descarca electronic,nu mai bine investiti in servere?