UPDATE: „Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat că o tânără de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Narciselor, ajungând la intersecţia cu strada Bucegi, a efectuat viraj la dreapta şi pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac aflat în dreptul unui imobil”, anunță Poliția, într-un comunicat de presă.
„În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tinerei care a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, fără a rămâne internată. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, mai precizează sursa citată.
Accident, duminică seara, la ora 21:00, pe strada Bucegi din Bacău, în dreptul blocului 150, aproape de intersecția cu strada Narciselor.
Din primele informații, se pare o șoferiță începătoare, conducând un autoturism Opel, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a lovit un copac. La fața locului, au sosit mai multe mașini de intervenție de la ISU Bacău.
Singura victimă este șoferița, care a primit îngrijiri în ambulanță și a fost transportată la spital. După plecarea echipajelor ISU, au sosit la fața locului și polițiștii, pentru investigații.
Vom reveni cu amănunte.
Lili a zis
Păi dacă permisul de conducere se gaseste in oul de Paste ….