~2 min lectură 1 comentariu

FOTO – Accident pe strada Bucegi, din Bacău, provocat de o șoferiță începătoare UPDATE

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE: „Din cercetările efectuate la fața locului a rezultat că o tânără de 19 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Narciselor, ajungând la intersecţia cu strada Bucegi, a efectuat viraj la dreapta şi pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac aflat în dreptul unui imobil”, anunță Poliția, într-un comunicat de presă.

„În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tinerei care a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, fără a rămâne internată. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, mai precizează sursa citată.

Accident, duminică seara, la ora 21:00, pe strada Bucegi din Bacău, în dreptul blocului 150, aproape de intersecția cu strada Narciselor.

Din primele informații, se pare o șoferiță începătoare, conducând un autoturism Opel, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a lovit un copac. La fața locului, au sosit mai multe mașini de intervenție de la ISU Bacău.


Singura victimă este șoferița, care a primit îngrijiri în ambulanță și a fost transportată la spital. După plecarea echipajelor ISU, au sosit la fața locului și polițiștii, pentru investigații.

Vom reveni cu amănunte.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lili
    5 iunie 2017, 12:33
    0

    Păi dacă permisul de conducere se gaseste in oul de Paste ….

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.