~3 min lectură 0 comentarii

Pasagerii zborurilor Blue Air, din 10 august, au dreptul la despăgubiri de până la 400 de euro. Iată ce trebuie făcut pentru a primi banii!

Gabi MIHAI

Toți pasagerii care au zburat cu Blue Air în data de 10 august spre Milano (Bergamo), Londra și Roma, au dreptul la despăgubiri de până la 400 de euro, conform regulamentelor europene. Asta, deoarece zborurile menționate au avut întârzieri de peste 3 ore față de programul stabilit.

Pasagerii zborului Bacău – Milano au fost întorși din drum de două ori

Pe data de 10 august, nu mai puțin de 3 zboruri din Bacău, operate de compania Blue Air, au avut întârzieri majore. Primul a fost zborul Bacau-Milano (#0B2911), care a fost întors din drum de două ori din cauza unor probleme tehnice. Pasagerii au fost duși la Aeroportul Otopeni, de unde s-a plecat către Milano abia la ora 14.00, deși ora de plecare inițială, din Bacău, a fost ora 7.30. La fel, zborul Bacau-Londra (#0B2931) a plecat din Bacău la ora 13.00, cu o întârziere de 4,30 ore, din cauza problemelor tehnice. Zborul Bacau-Roma (#0B2915) a avut și el o întârziere de 4 ore, plecând la ora 18.41 de pe Aeroportul George Enescu.

Toți pasagerii acestor zboruri din data de 10 august sunt îndreptățiți să primească despăgubiri de la compania Blue Air. Conform Regulamentului CE 261/2004, atunci cand zborul este anulat, se refuză îmbarcarea sau avionul ajunge cu întarziere la destinație, pasagerul are dreptul la o compensație fixă, în valoare de 250€, 400€ sau 600€. Această compensație nu este fixată în legatură cu tariful achitat pentru bilet, ci în funcție de distanța zborului și întarzierea efectivă la destinație. Singurele cazuri în care compania aeriană poate refuza plata acestor sume, este când întârzierea a fost pricinuită de cazuri de forță majoră, de genul condițiilor meteo extreme, samd. Însă în cazul de față, vina a aparținut companiei, problemele tehnice nefăcând parte din excepții. Astfel, pasagerii zborurilor către Milano și Roma trebuie să primească 250 de euro, iar cei către Londra 400 de euro.

Compania Blue Air acordă despăgubiri conform legilor în vigoare

Ce trebuie făcut?

Pasagerii au la dispoziție două metode de a-și primi despăgubirile. Prima metodă, este cea pe cont propriu. Pasagerii pot contacta Blue Air prin formularul de contact, secțiunea sesizări și pot face o cerere în care să treacă numărul rezervării și al zborului, precum și câteva detalii despre întârziere, menționând că vrea despăgubirile cuvenite conform regulamentelor europene. Atenție! Firma Blue Air va oferi diverse compensații în primă fază, de genul unui voucher de zbor de 100 de euro. Însă nu sunteți obligați să îl acceptați, deoarece legile europene sunt clare și trebuie să primiți despăgubirile în totalitate.

A doua metodă este de a apela la o firmă specializată. Dezavantajul este însă că firmele de acest gen percep un comision de aproximativ 25% din sumă. Avantajul este că pasagerul nu trebuie să își bată capul cu nimic, iar compania aeriană știe că nu are șanse de câștig și plătește sumele destul de repede. În cazul în care refuză, firma specializată are avocați care vor lucra pentru pasager, fără comisioane extra. De asemenea, în cazul nereușitei, firma nu va taxa cu niciun leu pasagerul.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.