~3 min lectură 8 comentarii

Când va fi spart monopolul Blue Air de la Aeroportul Bacău? Vezi ce spun autoritățile și principalele companii aeriene din România

Gabi MIHAI
Blue Air deține monopol în Bacău (foto: Iulian Radu – Aeroportul Bacau)

Blue Air este compania care deține la ora actuală monopol pe Aeroportul din Bacău. Băcăuanii, dar și o parte din clienții din județele vecine, sunt nemulțumiți de numărul redus de destinații, dar și de prețurile și condițiile zborurilor din Bacău. Acum, având în vedere că noul terminal este la câteva săptămâni de inaugurare, speranțele că noi companii aeriene vor opera în Bacău au crescut.

Ce spun autoritățile?

Sorin Brașoveanu – președintele Consiliului Județean Bacău

Conducerea Consiliului Județean Bacău ne-a informat că există discuții cu principalele companii aeriene din țară, însă nu va putea anunța nimic concret până ce negocierile nu se vor transforma în contracte. “Toți ne dorim să avem mai mulți operatori și mai multe destinații. Asta e clar, ăsta este obiectivul nostru. Iar pe măsură ce dăm drumul la noul terminal, sunt sigur că vom avea noi destinații”, a declarat pentru Ziarul de Bacău Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean.

“Prioritatea noastră este să găsim finanțare pentru pistă, acum că aerogara este modernizată, iar finalizarea noului turn de control stă în câteva aprobări de la Romatsa. Aștept ghidul de finanțare ca să depunem un proiect. De asemenea, luăm în calcul și alte surse de finanțare. Proiectul tehnic este gata. Consider că odată ce avem și o nouă pistă, vom avea un avantaj mare față de celelalte aeroporturi din regiune, iar atragerea de noi operatori nu va fi o problemă”.

Ce spun competitorii Blue Air?

Am adresat întrebări principalelor companii aeriene care ar putea opera la Bacău. Însă, în spiritul marilor companii, răspunsurile au fost evazive, sugerând însă că există interes pentru operarea de zboruri de la Bacău.

“Suntem mereu interesați de noi rute, însă nu vrem să facem speculații. Rutele Ryanair depind de mai mulți factori, precum capacitatea zborurilor, cerere și înțelegerile pe care le avem cu aeroporturile. Suntem în discuții cu peste 100 de aeroporturi pentru noi rute”, ne-a răspuns Daniel Barabas, reprezentantul pe Europa al Ryanair.

“La Wizz Air, o echipă de profesioniști caută permanent noi oportunități care să răspundă creșterii puternice a rețelei companiei. Negociem constant cu mai mulți parteneri potențiali în întreaga Europă pentru a oferi servicii de calitate și prețuri cu adevărat accesibile cât mai multor pasageri cu putință. WIZZ rămâne dedicată pieței din România prin continuarea investițiilor în țară și prin lansarea de noi rute. Orice noutăți vor fi comunicate la momentul potrivit”, ne-a răspuns Daniel Amzăr, reprezentantul Wizz Air, companie ce operează zboruri de la vecinii din Iași. Cei de la Tarom nu au răspuns, în ciuda insistențelor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

8
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristi
    16 octombrie 2017, 11:26
    0

    Bacauanii merg la Iasi si Bucuresti pentru a lua avionul !

  2. c
    cristi
    16 octombrie 2017, 11:46
    0

    serviciile Blue Air sunt ori proaste ori execrabile la fel si aeronavele. prefer oricand iasi sau bucuresti(chiar este o parcare imensa privata langa aeroport unde pot sa-mi las masina pt un pret modic pt o saptamana…!). Vrem pista adevara la Bacau, fara taximetristi hoti si cu servicii de transport civilizate(asta include si destinatii mai acatarii, nu doar italia…)

  3. w
    whatever
    16 octombrie 2017, 16:05
    0

    E incredibil cum a fost dat aeroportul in concesiune unei singure companii care isi bate joc de clienti.Pe Timisoara sunt oferte de zbor de £10-15 iar pe Bacau am rezervat cu 11 luni inainte la pret de £200 de persoana.
    Am zburat in trecut si pe Iasi, Targu Mures sau Bucuresti unde sunt preturi avantajoase si condtii mai bune in aeroporturi decat mizeria intalnita la Bacau.Nu ai un chios de unde sa cumperi o apa, toalete sunt murdare,etc.

  4. b
    bryan
    16 octombrie 2017, 17:44
    0

    SI EU AM FACUT O TENTATIVA PENTRU PASTE SI MI.A DAT ROMA BACAU 125 DE E
    MERG CU TAROM LA BUKURESTI 56 DE E

  5. u
    uncas
    16 octombrie 2017, 18:18
    0

    Depinde si de cine conduce judetul, dupa poza si raspuns slabe sperante .

  6. D
    Dana
    16 octombrie 2017, 22:04
    0

    Pe cand zboruri TREVISO BACAU???SĂ nu mergem 200km sa găsim un aeroport sa ne duca acasa! Preturile sunt foarte mari parca plăteste o cursa pt Dubai!!

  7. A
    Alexandra
    17 octombrie 2017, 07:49
    0

    M am uitat ieri sa mi cumpăr bilete pentru August 2018 -2adulti si un copil- 880€ dus întors Dublin – Bacău. Bătaie de joc… de unde atâția bani sa dau. Prefer sa merg in alta parte si sa chem bunicii in vacanța.

  8. k
    kros
    18 octombrie 2017, 14:03
    0

    Cu ocazia modernizarii terminalului ,cu siguranta ca va trebui o colaborare intre institutii ca sa creasca serviciile oferite clientilor.Posibil sa para si concurenta intre companii ,astfel incit clientii sa aiba de cistigat.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.