~2 min lectură 2 comentarii

Ion Melinte este noul președinte al județenei PMP Bacău

Florin Popescu

Omul de afaceri Ion Melinte este noul președinte al organizației județene a Partidului Mișcarea Populară (PMP) Bacău. El a fost candidat unic, la Conferința Județeană ce s-a desfășurat duminică, la sala Ateneu, din Bacău.

Prezent la eveniment, președintele executiv la nivel național, Eugen Tomac, a vorbit despre nevoia revenirii la alegeri în două tururi, în cazul primarilor.

Președintele executiv Eugen Tomac a spus că a sosit momentul unui „restart” în viața PMP, după ce „s-au făcut mai multe erori”, însă Congresul programat pentru luna iunie va clarifica planurile partidului. „Vom lăsa la o parte orice orgoliu pentru cei care vor în mod onest un viitor bun pentru România”, a spus Tomac.

Președintele Executiv al PMP a mai anunțat că s-au strâns un milion de semnături pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. „Un primar bun nu se teme de două tururi”, a apreciat liderul Partidului Mișcarea Populară.

Alegerile de la PMP Bacău s-au desfășurat fără surprize, candidatul unic Ion Melinte este noul președinte al organizației județene. El este este inginer horticol, a fost director al Direcției Agricole Bacău, a înființat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Bacău, deputat PSD și a dezvoltat o afacere în agricultură.

Despre politica din Bacău, Melinte a declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că „nu suntem în cumătreală cu PSD și ALDE”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lica
    27 mai 2018, 15:36
    0

    Mare xxx. Cum trece de la stanga( PSD ) la dreapta (PMP) fara cea mai mica strangere de inima (remuscare).

  2. v
    varu sandel
    28 mai 2018, 08:00
    0

    Organizatia municipala are interimar si „marii politicieni” fac conferinta judeteana . Astia-s dusi cu capul!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.