În declaraţia politică pe care o prezint astăzi, voi vorbi despre Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv preşcolarilor şi elevilor din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional, PL-x 146/2018, pe care, împreună cu ai mei colegi din grupul parlamentar al Partidului Social Democrat l-am iniţiat şi îl susţinem spre adoptare.
Cu 16 ani în urmă, în 2002, Guvernul condus, pe atunci, de prim-ministrul Adrian Năstase, demara programul care a rămas cunoscut drept „Cornul şi laptele”, prin care se oferea un supliment alimentar elevilor din clasele primare. În acel moment, această măsură a oferit un sprijin pe care nicio analiză contabilă a experţilor din partidele de dreapta nu o va putea cuantifica vreodată, dar a şi contribuit la reducerea abandonului şcolar, prin faptul că aceste suplimente se acordau sub rezerva frecventării cursurilor.
Câţiva ani mai târziu, începând cu anul şcolar 2009-2010, Programul „Cornul şi laptele” a fost completat cu distribuirea de fructe proaspete în şcoli, demers aflat în conformitate şi cu legislaţia unională în domeniu. Graţie acestui program, elevii care frecventează cursurile şcolilor la care sunt înscrişi beneficiază, din partea acestora, de mere, ceea ce este benefic atât sănătăţii lor, cât şi micilor fermieri români.
Astăzi dorim să extindem aceste eforturi printr-un program de distribuire a mierii în şcoli. Studiile contemporane au demonstrat faptul că mierea este o importantă sursă de energie, prin conţinutul său de fructoză şi glucoză, de minerale – calciu, fier, potasiu – şi de vitamine, ceea ce face din aceasta un produs recomandabil în mod deosebit copiilor. Din aceste motive, acordarea unui supliment alimentar în limita a 350 de grame de miere lunar, pe care o dorim prin acest proiect de lege, ar putea fi un ajutor important în special pentru copiii proveniţi din familii modeste, pentru care consumul curent de miere nu este posibil.
În ceea ce priveşte fondurile necesare desfăşurării acestui program, ele vor fi asigurate din bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, dar intenţionăm să permitem şi Consiliilor judeţene şi Consiliilor locale să achiziţioneze şi să distribuie mierea în unităţile de învăţământ, acolo unde există această posibilitate. În plus, prin acelaşi proiect de lege, susţinem achiziţionarea mierii necesare acestui program de la producătorii autorizaţi din lanţul scurt de aprovizionare, desigur, după efectuarea tuturor verificărilor sanitare necesare asigurării calităţii produsului furnizat.
Practic, acest lucru înseamnă că proiectul de lege nu va permite instituirea de monopoluri regionale sau naţionale asupra furnizării de miere, ci va favoriza micii producători locali, pe cât de importanţi, pe atât de vulnerabili.
În domeniul apiculturii, regiunea din care provin, Moldova, şi judeţul pe care cu onoare îl reprezint, Bacău, are o tradiţie seculară în producţia de miere. Actualmente, în judeţul Bacău activează între 100 şi 1100 de producători, care totalizează nu mai puţin de 55000 familii de albine. Rezultatele muncii lor au urcat judeţul Bacău, în anul 2016, pe locul al doilea în topul judeţelor ţării, după numărul familiilor de albine. Apicultorii băcăuani beneficiază şi de fonduri europene, graţie eforturilor pe care guvernarea PSD le-a depus pentru deblocarea absorbţiei acestora. Spre exemplu, 68 de apicultori, cu 4.000 familii de albine sunt înscrişi în Programul Bio cu un număr de 4.000 de familii de albine. De asemenea, 13 apicultori au accesat submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri -, încasând sume care au totalizat 360.000 de euro – 1.640.760 lei -, iar 53 de apicultori au accesat submăsura 6.3 – Dezvoltarea fermelor mici. După demararea noului Program Miere în şcoli, apicultorii băcăuani şi-ar putea, astfel, desface produsele spre şcolile din judeţ, deservind un număr important de elevi.
Astăzi însă folosirea excesivă a pesticidelor şi schimbările climatice îi pun la grea încercare pe apicultorii români. În contextul pierderilor de efective apicole şi a concurenţei generate de importatori, posibilitatea de a contribui, cu produsul activităţii lor, la acest program, ar putea face diferenţa dintre continuarea sau încetarea activităţii. În ceea ce ne priveşte, vom face tot posibilul ca acest proiect de lege să fie adoptat, pentru ca, începând din anul următor, apicultorii să poată începe să le ofere micul lor desert dulce copiilor noştri, ceea ce ar avea efecte benefice atât pentru unul dintre cele mai vulnerabile sectoare economice, cât şi pentru sănătatea şcolarilor şi preşcolarilor. Şi trebuie să înţelegem acest lucru, cei mai mulţi apicultori nu sunt producători de anvergură, ci oameni obişnuiţi care muncesc din greu pentru a asigura cele necesare familiilor lor şi pentru care un astfel de ajutor poate însemna chiar posibilitatea de a-şi trimite copiii la şcolile pe care doresc să le urmeze, ceea ce ne motivează să facem tot ce este posibil ca distribuirea de miere în şcoli să devină realitate.
Dragi elevi, părinţi, profesori, apicultori şi nu numai, Partidul Social Democrat are o viziune coerentă, legată de alimentaţia sănătoasă a elevilor, de ajutorare a copiilor proveniţi din familiile lipsite de posibilităţi, de reducere a abandonului şcolar şi de sprijinire a micilor producători români. De aceea, am demarat Programul „Cornul şi laptele”.
De aceea, am sprijinit oferirea fructelor proaspete în şcoli, am votat recent continuarea Programului-pilot de oferire a unei mese calde elevilor şi dorim, actualmente, ca şi Programul „Miere în şcoli” să devină realitate – toate acestea pentru că, dincolo de cifre, ne pasă de elevi, de părinţi, de profesori, de micii agricultori şi de toţi cei care trebuie să depună un efort important pentru a avea ceea ce altora li se pare garantat. Vom fi mereu preocupaţi să îi sprijinim, avem o strategie pentru aceasta şi o urmărim cu toată consecvenţa care ne caracterizează.
– sursa: declarație politică „Partidul Social Democrat se ocupă, încă din 2002, de alimentaţia elevilor români”, a deputatei Theodora Șotcan.
Lasă un răspuns