Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg, sau de pe teren, nici măcar în fotbal, motiv pentru care o etapă care se anunța destul de liniștită pentru formațiile băcăuane a sfîrșit prin a fi una destul de complicată. Bomba a explodat pe stadionul „Aerostar”, acolo unde elevii lui Costel Cîmpeanu au pierdut în fața „lanternei” Leonard Pașcani. Gazdele au început în forță cantonîndu-i pe oaspeți în propria jumătate de teren, dar „aviatorii” băcăuani au lăsat impresia că joacă un alt fotbal, în care importante sînt ratările, nu golurile. în aceste condiții, „reușita” lui Petrea, care nu a putut trimite mingea în plasă nici de la trei metri, nu a mai mirat pe nimeni. Totuși, Gavrilă (50′) a „greșit” și a deschis scorul și lucrurile părea că intră în normal. Nu a fost însă, să fie, pentru că, atunci cînd au avut ocazia, pășcănenii nu au ratat, maestru de ceremonii fiind Pisliciuc, care nu a avut nici o reținere în a trimite două obuze (75′, 82′), care au doborît Mig-urile băcăuane. Două reușite care le-au permis celor de la Leonard Pașcani să-și treacă în cont a doua victorie din acest campionat și să cedeze „lanterna roșie”, în timp ce Aerostar Bacău se află, după două înfrîngeri consecutive, în cădere liberă ajungînd la un neverosimil – 2 în clasamentul „adevărului”. De altfel, elevii lui Costel Cîmpeanu au fost deja înștiințați de propriul antrenor că trebuie să-și ia adio de la prime pînă cînd nu revin pe plus la „adevăr”.
„Recuperatorii” de la Pambac
în cel de-al doilea meci al duelului băcăuano-pășcănean programat în etapa de vineri a eșalonului trei, Pambac Bacău a reușit o mică supriză terminînd neînvinsă meciul de la Pașcani cu CFR-ul din localitate. Elevii lui Iulian Trofin au reușit o remiză albă, care confirmă reverimentul „morarilor” băcăuani, care, încet, dar sigue, au început să recupereze terenul pierdut în primele etape ale campionatului.
FCM II Bacău a confirmat calculele hîrtiei și s-a impus cu 2-1 (1-1) în meciul disputat acasă cu Rulmentul Bîrlad, dar elevii lui Gheorghe Penoff au trebuit să se întrebuințeze serios pentru a cîștiga toate cele trei punte puse în joc. De altfel, oaspeții au deschis scorul prin Ivancea (20′), pentru ca băcăuanii să egaleze prin Ureche în ultimul minut al primei reprize. Tot ultimul minut, dar al partidei, a adus și victoria celor de la FCM II, Isac tranformînd un penaty acordat în minutele de prelungire ale meciului.
A patra echipă băcăuană din seria I, Willy Bacău, a jucat la Tg. Neamț în compania celor de la Flacăra Brusturi. Evoluția destul de bună din meciul cu Aerostar, dar și poziția din clasament a nemțenilor dădeau speranțe „pinguinilor” în obținerea unui rezultat bun. Elevii lui Florin Pavel s-au întors însă, pe scut de la Tg. Neamț, gazdelel punctînd de două ori prin Tudorache (59′) și Bucătaru (72′). Rezultatele complete ale etapei: CFR Pașcani – Pambac Bacău 0-0, FCM II Bacău – Rulmentul Bîrlad 2-1, Dorna Vatra Dornei – FCm Huși 1-1, FC II Botoșani – Poli II Iași 0-1, Viitorul Liteni – Energia Vulturu 1-0, Flacăra Brusturi – Willy Bacău 2-0, Aerostar Bacău – Leonard Pașcani 1-2. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.