„âmpăratul” păsărilor

Aici, în acest magazin cochet, el e „împăratul”. Cel puțin așa îl „ghicesc” eu. Știe cu exactitate cînd au ieșit puii din găoace, ce vîrste au, știe cu precizie care-s masculii și care-s femelele, fie canari, nimfe sau papagali ori alte specii, căci magazinul e ca o pădure tropicală unde păsările trăiesc la ele acasă… El, acest „împărat” – un tip nu prea înalt, uscățiv, cu glas plăcut și fire blîndă – e nimeni altul decît o veche cunoștință de-a mea, în preajma căreia aproape zilnic îmi petrec destule minute ca să-l ascult și, între timp, să privesc și să ascult păsărelele din colivii și să încerc să le „interpretez” cîntecele. în fapt, oricît m-aș strădui, nu le înțeleg, în schimb amicul meu știe ce „spun” ele și-mi zice că, uite, canarii ăștia sînt veseli, nimfele acestea sînt nervoase ș.a.m.d.
Spuneam că omul e o veche cunoștință de-a mea. Da, l-am cunoscut cu mulți ani în urmă, era maistru de tură la o importantă secție de la fosta fabrică „Proletarul”, întreprindere de postav prosperă, cu mii de salariați. „Numai în tura mea – îmi spune, acum, domnul Constantin Bîrgu – căci despre el e vorba – lucrau aproape trei sute de muncitori. Secția noastră, Filatura, era – în fapt -, cît o fabrică de mare, cu mult, foarte mult tineret, mai ales cu fete venite de prin satele județului, după terminarea școlii profesionale. Acum nu cred că în tot ce a mai rămas din fosta fabrică mai lucrează atîția oameni cîți munceau în tura mea”.
Acesta-i domnul Bîrgu. Cam nostalgic după ceea ce a fost, după anii tinereții și după anii aceia plini de fapte de muncă și de viață. Căci „Proletarul” era o mare întreprindere industrială. Lui, neajungîndu-i, parcă, zgomotul din secție, i-a dat prin gînd să-și aducă, acasă, o colivie cu doi canari. O „copiase” pe fiica sa, pe atunci studentă. Și așa a îndrăgit păsările exotice. Iar după ieșirea la pensie s-a consacrat acestor viețuitoare pe care le iubește ca pe proprii lui copii, cum obișnuiește să spună. Și, cum o rudă apropiată a deschis acest magazin aici, în piața mare a orașului, a uitat că e pensionar și zi de zi, de dimineață pînă seara, e „împăratul” lor. „Aici îmi trece timpul foarte plăcut. Le ascult și încerc să le pătrund în suflete. ânțeleg cîte ceva, dar dincolo de acest lucru, mi-s tare dragi!…”. (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!