~1 min lectură 3 comentarii

CNAIR: Lucrările la Centura Bacăului au ajuns la un stadiu de finalizare de 32%

Redacția Ziarul de Bacău

Stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Bacău este, în prezent, de 32%, la patru luni de la demararea construcţiei, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă.
varianta ocolitoare
„Perioada contractuală pentru finalizarea proiectării Variantei Ocolitoare Bacău era 23.07.2019. Acest lucru presupunea că lucrările să înceapă mâine, 24.07.2019, însă, constructorul UMB Spedition SRL a finalizat perioada de proiectare în termen mult mai scurt, astfel încât lucrările au început încă din data de 08.03.2019. Aceasta a permis începerea lucrărilor cu patru luni mai devreme pe şantierul VO Bacău, unde stadiul fizic a ajuns deja la 32%”, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit CNAIR, Varianta ocolitoare a municipiului Bacău are o lungime de 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.

Valoarea contractului pentru Centura Bacăului este de 668,3 milioane lei, iar durata contractului cuprinde şase luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi o perioadă de garanţie de 84 de luni.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. R
    Ro
    23 iulie 2019, 15:17
    0

    Felicitari! Si dati o prima transa de bani constructorului, chitrosilor de la CNAIR! :))

  2. V
    Virgil
    25 iulie 2019, 11:00
    0

    Mai taiati din ele……, ar insemna ca la anul in Iunie – Iulie este gata centura, convenabil nu?
    Dupa alegerile din toamna asta si cele din primara viitoare ne trezim la realitate si cine o sa raspunda? probabil departamentul de informatii al CNAIR.

    1. a
      ana
      25 iulie 2019, 13:25 răspuns pentru @Virgil
      0

      esti un alt prostovan nemultumit ca se face ceva. da ma atat e facut procentual si se face in continuare. au avans 3-4 luni numai din faza de proiectare…ce sa zic un alt nemultumit

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.