Lumea românească

„Of, viața mea!”

Vasile PRUTEANU

Avem noi, românii, un talent inconfundabil de a ne da în stambă ori de cîte ori ni se ivește prilejul unui scandal. S-au perindat în preajma puterii ba un Blănculescu, un Grecea, ba un Piedone urduros sau un Bodu amenințător pe degeaba, punîndu-se în valoare ca personalități cu gura mare, nu și cu dinți ascuțiți. Ne-au speriat de pomană! Așa se face că marii corupți stau bine mersi în bună pace cu vilele, gipurile și amantele lor de lux, numai că puțin zgîriați la imagine. Marile mișelii s-au tîrguit, deja, la groapa de gunoi a caracterelor, nicidecum în văzul lumii. Greu de crezut că javrele hămesite și-au făcut scrupule cînd s-au repezit la ciolan. Acum, prinde orbul, scoate-i ochii! Sînt vizate, în aceste zile, conturile lui Viorel Hrebenciuc și Dan Ion Popescu, poate cei mai abili devalizatori de bănci și strîngători de averi din comisioane. M-aș mira să dea vreun șfanț înapoi. S-au uitat cu acest prilej, ceilalți mari baroni ai tupeului țigănesc, liberi ca pasărea cerului, deși anchetarea sau arestarea lor au produs vîlvă și emoție: Iskandarani, Mischie, Sechelariu, Patriciu, Tender, Iancu, Vîntu și mulți alții. Raportul de țară al U.E. ne-a umplut de stegulețe galbene și roșii pe tema corupției, dar capetele căzute sînt altele decît cele vinovate: mărunțiș, plevușcă, micii găinari. Nici unul din cele cinci sau șapte mii de dosare înaintate instanțelor nu vizează marea corupție; cea de la vîrful puterii. Traian Băsescu și Monica Macovei se luptă, încă, cu morile de vînt, ca niște don-quijoți autentici. Le vor trebui timp și perseverență neadormită pînă vor reuși să limpezească lumea. în acest timp, clasa politică cultivă cultul măreției, așezînd împrejurările și oamenii în perspectivă monumentală. Fapte mari, cuvinte mari, proiecte megalitice – iată inventarul cotidian al politicienilor, contrazis imediat de scandalurile ce nu se mai termină. Pe un asemenea fundal, destinele anonime, criteriile bunului simț apar drept balast nesemnificativ. Nu sînt medicamente? Nu-i nimic, mărim taxele, punem impozite. Nu sînt bani pentru învățămînt, cultură, pensii? Ei, ne descurcăm cum putem! E sărăcie, gripă, inundații, poporul suferă? N-are decît! Cultul măreției e un cult al prezentului. Vrem rezultate spectaculoase, succese rapide, victorii enorme și le vrem acum. Nu vrem efecte parțiale, soluții de moment. Avem țeluri himalayene, programe globale, ne integrăm, ne globalizăm, dar uităm cetățeanul pipernicit între nevoi și neputințe. âi servim scandaluri, dezmăț televizat, opinii șocante. Așa îl adormim și-l uităm amorțit între bere și mititei, între sarmale și plăcinte servite la aniversări baroniale, parastase și sfinte moaște scoase la public.
Să fim cinstiți, însă. Nu-l putem idealiza nici pe acest cetățean de rînd, în numele căruia ne plîngem adeseori. Nu putem vorbi de reconstrucția morală a națiunii cîtă vreme nația nu învață să-și păstreze toaletele publice și mediul în curățenie, să nu-și radă de pe fața pămîntului pădurile, să nu se bată cu bolovanul la meciurile de fotbal, să nu ne spargă urechile cu decibelii casetofoanelor date la maximum, să nu te-njure cu și fără motiv. Nu se poate miza pe rigoarea civică a unei populații care perseverează în a alege în fruntea țării aceiași și aceiași iliești, năstași, văcăroi, hrebenciuci, stănoi, puwaci, cu mai multe sau mai puține nuațe de roșu de Kremlin. Nu poți conta nici pe cultura politică a unui votant care crede că NATO e un bărbat sau că Vadim Tudor e un patriot și nu un descreierat. Aflat la volan sau pe stadion, cetățeanul mediu devine rinocer, precum la înmormîntări devine mistic, iar în dezbaterile politice patriot. Criterii politice sau morale? Nurii vecinei, berea, micii, șprițul, furatul și goana după bani cîștigați oricum, dar cîștigați. Cam de pe aici, de foarte de jos, trebuie să începem, cu umilitate, reforma morală, apoi să ne gîndim la proiectele obeze, gonflate cu discursuri fals patriotarde despre măreția noastră istorică. Să le lăsăm domnilor Vadim și Năstase laudele neamului și ale guvernării lor pipernicite, iar noi să purcedem la debutul unei reconstrucții morale, așa cum ne-a stat bine în momentele cruciale ale istoriei românești și cum ne-ar crește potențele social-economice reale dacă ne-am mai deștepta puțin, dacă ne-am trezi din letargia nostalgică a unor vremi ce merită uitate măcar pentru timpul cît ne reclădim demnitatea, satele și orașele. Altfel, ne vom afunda într-o ceață rozalie, în promiscuitate și gălăgie, oftînd cu dor și jale pe manele țigănești și lamentîndu-ne „Of, viața mea!” este zile, conturile lui Viorel Hrebenciuc și Dan Ion Popescu, poate cei mai abili devalizatori de bănci și strîngători de a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!