Valoarea investitiilor in Spitalul Municipal din Moinesti va ajunge, la sfirsitul acestui an, la circa trei milioane de lei, aproape dublul sumei investite pina in prezent, in acest an. „Banii de investitii – spune managerul spitalului, Adrian Cotirlet – pot veni din trei surse: prima este Fondul de dezvoltare al spitalului, constituit 20% din profitul pe anul 2008, a doua veniturile proprii, iar a treia sponsorizarile. Dar si proiectele de finantare derulate in 2008, pentru finantare europeana sau de la Consiliul Judetean. Noi, pina acum, am investit din primele doua surse. Sponsorizarile sint foarte mici, iar proiectele de finantare inca nu sint finalizate”. Principalele obiective de investitii sint heliportul, reparatiile capitale si achizitia de tehnica necesara spitalului.
Valoarea investitiilor de pina acum este in jur de 1,6 milioane de lei, iar in urmatoarele trei luni aceasta valoare aproape se va dubla pentru ca, in prezent, sint in curs de derulare o serie de licitatii pentru proiectele de finantare, care conform procedurilor se deruleaza pina la sfirsitul anului. (Petru DONE)
Lasă un răspuns