De Revelion vom avea parte de vreme de primăvară. Meteorologii anunță temperaturi de până la 12 grade în următoarele zile, urmând ca abia după 8 ianuarie vremea să reintre în normalul perioadei.
Comparativ cu regimul termic caracteristic Moldovei în această perioadă a anului, valorile ce se vor înregistra între 29 decembrie și 3 ianuarie vor caracteriza o vreme deosebit de caldă. Astfel, vor fi medii ale maximelor de 7…12 grade şi ale minimelor de 0…5 grade. În celelalte zile, amiaza va aduce un ecart de 4…8 grade, iar noaptea de -3…2 grade.
O răcire a vremii este estimată după data de 8 ianuarie, determinând temperaturi mai apropiate de cele normale în prima decadă a lunii ianuarie. Până în data de 3 ianuarie, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă, ploi locale, slabe cantitativ urmând a se semnala doar pe parcursul zilei de 31 decembrie. Ulterior, probabilitatea pentru precipitaţii va fi relativ ridicată.
Lasă un răspuns