Ministerul Mediului, prin Administrația Fondului pentru Mediu, a derulat în anul 2020 un program destinat iluminatului public ecologic, în valoare de 384 de milioane de lei. Prin acesta, administrațiile locale puteau aplica pentru a înlocui corpurile de iluminat cu consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED.
Deputatul PNL Mircea Fechet spune că 14 localități din județul Bacău au semnat deja contractul de finanțare, valoarea totală a acestora fiind de peste 9,3 milioane, iar alte 10 localități urmează să primească finanțare.
„Mă bucur mult să văd că programele AFM pe care le-am elaborat anul trecut la Ministerul Mediului vor începe să dea roade și în județul Bacău. I-am încurajat mereu pe primari să aplice la programul de iluminat public, datorită beneficiilor acestuia pentru comunitate. În primul rând, prin înlocuirea corpurilor de iluminat, consumul de energie electrică din fiecare localitate din România va fi redus cu până la 40%. Așadar, pe lângă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, administrațiile locale vor plăti și facturi mai mici la electricitate și vor putea folosi acești bani în alte proiecte în interesul cetățenilor”, spune deputatul liberal.
Conform programului, localitățile cu până la 4000 de locuitori pot primi până la 500.000 de lei pentru un astfel de proiect, în timp ce cele cu peste 4000 de locuitori pot accesa prin AFM suma de 1.000.000 de lei.
„Astăzi, iată că avem 14 localități din județul Bacău care au semnat deja contractul de finanțare și la care urmează execuția. Acestea sunt: Comănești, Podu Turcului, Ghimeș-Făget, Cașin, Faraoani, Sărata, Horgești, Valea Seacă, Moinești, Scorțeni, Berzunți, Odobești, Balcani și Târgu Ocna. Valoarea totală a acestor finanțări este de peste 9,3 milioane de lei. Alte 10 localități urmează a primi finanțare în curând. În condițiile în care 20% din consumul de energie electrică dintr-o localitate este cauzat de iluminatul public stradal, un astfel de proiect este deosebit de important. Îi felicit pe cei care au aplicat și le urez mult spor în implementare”, a declarat Mircea Fechet. (comunicat de presă)
Lasă un răspuns