Deputatul băcăuan Cristian Ichim declară, după votul dat proiectului de lege ce privește descentralizarea numirii directorilor de școli, că funcțiile de manager trebuie ocupate transparent, nu politic, iar consiliile de administrație sunt cele care trebuie să aleagă directorii.
Educația este o prioritate pentru mandatul meu și am susținut dintotdeauna depolitizarea sistemului de învățământ. Astăzi (23 iunie, n.r.) am votat proiectul de lege privind descentralizarea numirii directorilor de școli, PL-x 215/2021. Aceste funcții, fie ele și interimare, trebuie să fie ocupate în mod transparent, și nu prin decizii politice.
Am votat acest proiect pentru că îmi doresc să văd manageri de școli numiți pe baza competenței lor. Școala este a comunității și tocmai din acest motiv cred că toate funcțiile interimare de director sau director adjunct trebuie să fie ocupate de cadre didactice alese de consiliul de administrație al școlii, din care fac parte reprezentanți ai părinților, ai elevilor și ai comunității. Consiliile de administrație sunt cele mai apropiate de problemele reale ale școlilor și ele sunt cele care pot decide cea mai bună soluție pentru comunitate. Este un semnal că schimbarea trebuie să aibă în centru elevii.
Descentralizarea deciziei la nivelul unităților școlare este prima dintr-un șir de măsuri graduale propuse de USR PLUS. Școlile trebuie să își asigure interimatul managementului până la următorul concurs național. Am convingerea că implicarea consiliului de administrație în procesul de selecție a managementului școlii se va reflecta direct în calitatea vieții școlare a copiilor noștri.
declară Cristian Ichim
Votantul a zis
De 6 luni aud numai de transparenta, depolitizare, meritrocratie…. Gargara. Faceti exact ca PSD-ul, adica inlocuiti hotii lor cu hotii vostri si agramatii lor cu analfabetii vostri.
radu a zis
pai, uite : sunteti la guvernare de aproape 2 ani de acum… ( pnl din toamna lui 2019 si din toamna lui 2020 a bagat capul in poza si usr) De ce nu ati organizat concursuri pana acum?
De ce aveti calendar facut pentru concurs in septembrie- cu numirea noilor directori din semestrul 2?
Ce va tine din treaba?
Lumi a zis
Consiliile de administrație sunt formate din maxim 13 persoane(în cazul școlilor și colegiilor cu multe clase).Nu cred că e în regulă să decidă câțiva oameni pentru toată școala!Concursul organizat transparent, corect, fără idioțenii despre măgari, șosete sau management străin!Legislație românească, studii de caz, proiect de dezvoltare instituțională, CV cu realizări concrete cu elevii, premii și proiecte.
un cetatean a zis
Corect !!! Dar tare imi este ca este doar inca o promisiune !!! Scoala romaneasca a ajuns la un moment unde daca nu vor fi „capete luminate ” nu va avea sanse de a se redresa!!! Dar ma mir ca se poate face ceva bun doar din vorbe !!! Sa vedem fapte si revigorarea scolii !!
Eu a zis
Dar dacă, candidatii sunt din PNL sau USR….e bine de tot…,tot de ai noștri,,…oricum de când au fost numiți …POLITIC. .nu și mai incap in piele…