Comuna Gârleni se pregătește de alegeri anticipate parțiale, după ce primarul Eusebiu Iulian Tancău a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bacău la închisoare cu suspendare, pentru delapidare în formă continuată.
Fost handbalist la Știința Bacău, Fibrex Nylon Săvinești și Dinamo București și profesor de handbal, Tancău (48 de ani) a fost condamnat inițial la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare și interzicerea dreptului de a deține funcții publice și de a fi ales. Judecătoriii de la Judecătoria Buhuși au decis și amânarea executării pedepsei, inclusiv a „suplimentului” de interzicere a drepturilor.
La apel însă, judecătorii Curții de Apel Bacău au decis să admită acțiunea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuşi și au transformat pedeapsa, în sensul că au menținut condamnarea la 1 an și luni 4 luni de închisoare și au anulat suspendarea și amânarea executării. Astfel, în urma sentinței de azi, primarul Eusebiu Tancău (PSD) rămâne fără funcție, fiind condamnat la închisoare cu suspendare și interzicerea drepturilor electorale. Deși inițial a răspuns la telefon, Tancău nu a mai putut fi contactat pentru declarații. El va avea de efectuat și 100 de zile de muncă în folosul comunității, la Primăria Hemeiuș.
Pentru Ziarul de Bacău, prefectul județului, Leonard Bulai, a anunțat ce urmează, din punct de vedere legal. „Așteptăm ca, în termen de 10 zile, secretarul general al comunei Gârleni să ne comunice hotărârea, apoi, prin Ordin de Prefect, primarul va fi demis. În circa 6 luni, se vor organiza alegeri”, a precizat prefectul Bulai.
Gârleni este a doua comună din județ unde se vor organiza alegeri parțiale anticipate, după ce, la Tamași, primărița Veronica Donțu a fost condamnată la patru ani de închisoare, cu executare. În județul Bacău, mai există un primar condamnat definitiv, Iordache Costraș (PNL), din comuna Măgura. El nu a putut fi demis, deși a primit o pedeapsă pentru corupție, deoarece judecătorii au decis amânarea executării.
Memphis a zis
Va dati seama ce puslamale in justitie? 1 an si cateva luni pentru delapidare in forma continuata? PSD vorbeste!!
Ionut a zis
„… sa traiti dom’ prefect !.. ce mai faceti? ..Ma de ce te am pus noi aici?!!.. sa muncesc ..sa traiti!… nu bai prostule.. ..te am pus primar ca sa furi…! Am inteles..sa traiti… nu muncesc..fur…Da, bai fura.. sa imi dai si mie din ce furi ca eu sa dau mai sus….ca sa mai ajungi un mandat .. si sa furi in continuare..ca avem multe guri de hranit… iar daca esti prins…. stai su tu la mititica un pic si gata!! gata sa traiti..ma pun pe furat..nu mai muncesc…”
Stanga a zis
A fost salvat de PSD. Tras pe dreapta si atat. Mai sunt cazuri!
Stancuta a zis
Las ca vine un alt aghiotant al psd Bacau, care isi va rupe iar gatul pupand inelu bosului. Ca bosul se spala repede pe maini, ca sa scape basma curata.
Dana a zis
Vrea să fie răstignit! Așa zice Ionuț Tancau