A murit actorul Gheorghe Dinică

Actorul Gheorghe Dinică a murit, marţi, la Spitalul Floreasca din Capitală. Potrivit buletinului medical difuzat de clinică, în cursul dimineţii, starea actorului era „extrem de gravă”.

Gheorghe Dinică a fost operat luni seară, cu diagnosticul de colecistită acută fără pietre, şoc septic, la care se adăuga disfuncţie multiplă de organe cu insuficienţă respiratorie acută – suport ventilator (bronhopneumonie, pneumonie bazală stânga); insuficienţă cardiocirculatorie – suport inotrop şi vasopresor; fibrilaţie atrială paroxistică; insuficienţă renală cronică acutizată – anurie – hemodiafiltrare continuă; disfuncţie digestivă; disfuncţie hepatică – sindrom de colestază.
„Postoperator, evoluţia s-a menţinut extrem de gravă, necesitând măsuri de terapie intensivă în vederea corectării parametrilor funcţiilor vitale. Prognosticul – rezervat pe termen scurt”, se preciza în buletinul medical difuzat marţi dimineaţă.

***
Remarcabilul actor de teatru şi film Gheorghe Dinică s-a născut la Bucureşti, la 1 ianuarie 1934, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (1961).
A interpretat, pe marile scene bucureştene, roluri memorabile, dând viaţă cu acelaşi talent, dublat de o voce inconfundabilă, personajelor de dramă sau de comedie.

I-am putut admira verva, profunzimea, ironia fină sau, dimpotrivă, umorul de mahala (izbutind să întruchipeze cu un firesc aproape neverosimil cele mai diverse personaje), în nenumărate spectacole, dintre care menţionăm: „Cine are nevoie de teatru?” de Timberlake Wertenbaker, regia Andrei Şerban (1990), „Noaptea regilor” de William Shakespeare, regia Andrei Şerban (1991), „Merlin” de Tancred Dorst, regia Cătălina Buzoianu (1991), „Livada de vişini” de A. P. Cehov, regia Andrei Şerban (1992), „Tehnica raiului” de Mihai Ispirescu, regia Dan Micu (1997), „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regia Mihai Măniuţiu (1997), „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar (1998), „Cotletele” de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag (1998), „Numele trandafirului” adaptare după Umberto Eco, regia Grigore Gonţa (1999), „Take, Ianke şi Cadâr” de V. I. Popa, regia Grigore Gonţa (2001), „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco (2003), „Dansând pentru zeul păgân” de Brian Friel, regia Lynne Parker (2006), „Incontestabila ipocrizie” de Teodor Mazilu, regia Mihai Ionescu (2006), etc.

A avut roluri de prim-plan în filme realizate de mari regizori români: „Maiorul şi moartea” (1967), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Felix şi Otilia” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), „Acţiunea Autobuzul” (1977), „Bietul Ioanide” (1979), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1982), „Secretul lui Bahus” (1983), „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Patul conjugal”, „Priveşte înainte cu mânie” (1992), „Această lehamite”, „Crucea de piatră” (1993), „Craii de Curtea Veche”, „Terente – regele bălţilor” (1995), „Faimosul Paparazzo” (1994), „Taxi contra limuzină” (1999), „După-amiaza unui torţionar”, „Manipularea” (2000), „Turnul din Pisa”, „Război în bucătărie”, „Filantropica”, „Patul lui Procust” (2001), „Dulcea saună a morţii” (2003).

A mai jucat în: „Bani de dus, bani de întors” (film TV, 2004), „Magnatul” (r. Şerban Marinescu, 2004), „Orient Express” (r. Sergiu Nicolaescu, 2004), „Sindromul Timişoara – Manipularea” (r. Marius Theodor Barna, 2004), „Omul grăbit” (Franţa, 2005), „Tinereţe fără tinereţe” (r. Francis Ford Coppola şi realizat după nuvela omonimă a lui Mircea Eliade; premiera americană în dec. 2007, iar cea din România la 18 aprilie 2008), „Supravieţuitorul” (r. Sergiu Nicolaescu, 2008), „Biblioteque Pascal” (Ungaria, 2008).
A jucat, de asemenea, în telenovela „Inimă de ţigan” (2008), „Regina” (2009).

Gheorghe Dinică a cochetat şi cu muzica: în 2002 a scos împreună cu regretatul Ştefan Iordache un album intitulat „Cântece de petrecere”.

Întruchipează personajul principal în romanul „Un actor pentru eternitate – Gheorghe Dinică” scris de Mia Pădurean (stabilită în Canada), lansat la 2 iunie 2008. Pentru documentare, autoarea i-a luat o serie de interviuri marelui actor, romanul cuprinzând o perioadă amplă, de la cele mai frumoase amintiri din copilărie, până la cele mai recente roluri de pe scena de teatru sau din filme.
Distins cu premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (ACIN) în 1972 pentru „Explozia”, „Felix şi Otilia”, „Bariera”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”; în 1975 pentru „Ilustrate cu flori de câmp”; în 1987 pentru „Figuranţii”, „Cuibul de viespi”, „Secretul lui Herodot”.

A primit Premiul Uniunii Cineaştilor (UCIN) în 1992 pentru „Casa din vis” şi 1993 pentru „Patul conjugal”, Premiul special UCIN pentru rolul „Prinţ” din „Filantropica” (2002).

În 2003, a fost nominalizat la secţiunea „Opera Omnia” – artele spectacolului a Premiilor Prometheus, pentru întreaga activitate.
Arta sa a mai fost răsplătită cu Diploma de interpretare acordată de Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România pentru „Orient Express” (2004), Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul T.I.F. (2006).
A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (2008).
La 1 decembrie 2008, de Ziua Naţională a României, Gheorghe Dinică a fost decorat, alături de alte mari personalităţi din lumea artistică şi academică, de preşedintele Traian Băsescu, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce. AGERPRES