~3 min lectură • 2 comentarii

De raul falsificatorilor, Pambac vinde numai franzela cu eticheta

Redacția Ziarul de Bacău

Societatea Pambac Bacau ofera consumatorilor, cu incepere de saptamina trecuta, numai franzela cu eticheta. „Decizia de etichetare a intregii cantitati de franzela proaspata fabricata de Pambac – ne-a informat Departamentul de Marketing al societatii -, s-a luat ca urmare a numeroaselor informatii primite din piata cu privire la comercializarea, sub brandul Pambac, a franzelelor fabricate de alte firme”.

Pe piata locala de panificatie, brandul Pambac are o notoriate de peste 90%. „Pentru consumatorii nostri – spune Alin Giurea, presedintele societatii – franzela Pambac este echivalenta cu garantia produsului de calitate, cu siguranta alimentara si cu gustul inconfundabil marca Pambac. Sint valorile brandului nostru, in care am investit si investim continuu si pe care intelegem sa le protejam de fraudare”.

Eticheta lipita cu apa

Angrenajul utilizarii frauduloase a brandului Pambac cuprinde, la nivel local, atit firme producatoare, cit si comercianti. Partile perdante sint, pe de o parte, consumatorii care primesc alte produse decit cele solicitate, dar si Pambac, careia i se fura din cota de piata in volum si, in acelasi timp, i se degradeaza imaginea de brand prin comercializarea sub brandul Pambac a unor produse care nu se ridica la calitatea si exigentele de securitate asigurate de producatorul original. „Am luat aceasta masura de personificare prin eticheta respectind toate masurile de siguranta pentru consumatori. Etichetele sint produse din hirtie fabricata in conformitate cu parametrii de calitate si igiena stabiliti de normele internationale pentru etichetarea produselor alimentare, fiind recomandate pentru utilizarea in contact direct cu produsul. Mai mult, eticheta este aplicata in conditii de igiena maxima inainte de intrarea franzelei in cuptor, iar lipirea se face doar cu apa. Pambac este o organizatie certificata cu toate standardele de calitate si siguranta alimentara a proceselor si n-am putea sa facem nimic daca n-ar corespunde acestor standarde” – a precizat presedintele Pambac.

Se lucreaza la imbunatatirea metodei

Pambac lucreaza, deja, la imbunatatirea actualului sistem de personificare a franzelei. Specialistii din cercetare si productie analizeaza trei tehnici diferite de personalizare a franzelei prin alte metode decit etichetarea. Varianta finala, odata definitivata, urmeaza a fi aplicata in cel mai scurt timp. „Vrem, de asemenea, sa subliniem ca aceasta campanie nu are nicio legatura cu campania politica, fiind legata strict de realizarea obiectivelor comerciale ale Pambac. Spre deosebire de aceasta, campania noastra va avea, de aici incolo, o prezenta continua in piata, chiar daca, dupa inceperea ei am fost asaltati de presiuni venite din diverse medii (producatori, comercianti) interesate ca Pambac sa nu mai foloseasca etichetarea pentru ca ei sa continue evaziunea fiscala si inselarea consumatorilor. In concluzie, vom avea, pentru o perioada lunga de timp, preocuparea principala de a ne recapata cota de piata detinuta acum 5 – 6 ani” – a subliniat Giurea.
Pambac este lider local pe piata de panificatie. Oferta sa cuprinde, pe linga franzela neambalata, livrata doar cu eticheta, si franzela ambalata, precum si o gama largita de produse de panificatie speciale: feliate, ambalate, din faina integrala, din faina de secara, cu adaosuri de tarite, germeni, multicereale etc.
Pambac detine, de asemenea, si brandurile Grania, Gata, Flavora, Ador-gustul de acasa, Superfort si Patishop.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. x
    xxx
    10 noiembrie 2009, 21:25
    0

    E greu sa dai copy/paste la un comunicat?

  2. B
    Bacauanu
    12 noiembrie 2009, 15:16
    0

    As dori ca aceasta firma ,PAMBAC, sa ofere spre consum numai paine ambalata ,asa cum este in lumea civilizata.In mod sigur va creste cantitatea vanduta daca painea va fi ambalata,iar pe ambalaj vor fi tiparite data fabricarii si ingredientele folosite.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.