~2 min lectură • 0 comentarii

Top 5 economic bacauan (14 – 20 noiembrie)

Redacția Ziarul de Bacău

Aceasta rubrica evidentiaza cele mai bune rezultate, cele mai importante actiuni si cele mai mari efecte pe care o societate comerciala, o organizatie sau o institutie, chiar si o personalitate sau alta, le-au obtinut s-au le-au produs pe parcursul unei saptamini in judetul Bacau. Facem, saptaminal, de simbata pina vineri, o selectie a celor mai importante evenimente economice ori social-politice cu efect asupra dezvoltarii economice a judetului mai ales in aceasta perioada critica economic si financiar.

1. Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti – Pentru inaugurarea sistemului de telemedicina prin care se transmit, in timp real, intre sali de operatie din spitale aflate la distanta. Prima transmisie a avut loc intre spitalele din Moinesti si Spitalul Clinic European „Georges Pompidou” din Paris.
2. Hidraulic Moinesti – Pentru clasificarea in Topul National al Firmelor Private, „Top 2008”, organizat de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania – pe locul al treilea in clasamentul judetean (Intreprinderi mijlocii), pe locul al noualea in clasamanetul pe domeniul de activitate si pe locul al 239-lea in clasamentul national (Intreprinderi mijlocii).
3. Pensiunea Montana – Pentru gazduirea celei de a doua reuniuni a Retelei de turism organizata de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii prin Proiectului NETIMM in Regiunea Nord-Est.
4. Banca Nationala a Romaniei – Pentru donatia de carte facuta Universitatii „Georgfe Bacovia” si Bibliotecii Judetene din Bacau. Cartea donata este volumul al doilea al lucrarii „Istoria Bancii Nationale a României în date”, scris de Cristian Paunescu, Mihaela Tone si Nadia Manea.
5. Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacau – Pentru organizarea celei de a VII-a editii a Conferinte Nationale de Energetica Industriala. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.