„Și ei sînt ai noștri” e o sintagmă foarte des auzită în zilele noastre. Însă, ca în majoritatea cazurilor, de la vorbe la fapte e un drum lung. Asociația Betania este una dintre instituțiile de la noi din oraș care a depășit faza vorbelor. Centrul „Lalelelor”, unul dintre cele trei centre pe care le cuprinde această asociație, ocrotește 45 de copii abuzați sau neglijați. Dacă aveți curiozitatea să vizitați aceste centre, veți sesiza condițiile foarte bune care se oferă: jucării noi, camere mari și luminoase, mîncare bună. Aparent, copiii au tot ce le trebuie. Veți spune asta, doar dacă nu știți că acești copii, aflați la vîrsta la care alții se gîndesc la jucării și la vacanțele pe care le vor petrece cu părinții, au cu totul alte aspirații. Unii dintre ei visează să aibă o familie, alții să vadă sau să meargă corect.
Vă veți întreba, probabil, cu ce puteți să contribuiți la fericirea acestor copii, în afară de ajutorul material. Răspunsul e destul de simplu. Oferiți-le puțină afecțiune, o mică parte din timpul vostru liber, chiar dacă e foarte limitat. Andrew Muit, președintele acestei asociații: „Serviciul nostru de voluntariat are acum cinci oameni. În cursul zilelor viitoare mai așteptăm încă doi. Acești voluntari sînt bineveniți și au un rol foarte important în integrarea acestor copii în societate”. Nu sînt mulți cei care se îngrămădesc să ia parte la o astfel de acțiune. De ce? Mulți dintre noi nu avem timp, însă, principalul vinovat este indiferența care ne caracterizează.
Radu Răzvan, unul dintre voluntarii care au trecut pe la centrul Betania spune că a aflat de la școală că poate face voluntariat printre copii. „Am fost unul dintre puținii care au reacționat în mod pozitiv. Sînt o persoană foarte activă. Mulți m-au întrebat: «de ce copii?». Dar, de ce nu? Ei au mult mai multă nevoie de noi decît cei maturi. Vezi că ce faci tu poate aduce zîmbetul pe buzele cuiva, și asta doar printr-un simplu gest: o plimbare, o bomboană sau doar prin puțină atenție acordată”, ne-a mărturisit el. (Ioana HAGIMĂ)
Lasă un răspuns