• o delegație de atleți băcăuani a fost împiedicată să treacă Prutul
O mînă de atleți băcăuani, însoțiți de antrenoarea Maria Hagimă, nu a reușit vinerea trecută să treacă prin furcile caudine ale vameșilor români care i-au împiedicat să intre în Republica Moldova pentru a participa la un concurs atletic internațional. Motivul invocat a fost lipsa unei legalizări notariale pe invitația primită de către DTSJ Bacău din partea Federației Moldovene de Atletism. „Dacă se declarau turiști treceau lejer. Au ‘greșit’ că au fost cinstiți cînd au spus în ce scop vor să treacă granița”, este de părere unul dintre oamenii de sport ai Bacăului, cu multă experiență în spate. „Am sunat și eu la vamă, am apelat la înțelegere, am luat pe răspunderea mea lipsa unor documente care ar fi certificat deplasarea atleților cu scopul de a participa la concurs. Degeaba…”, a afirmat Doina Melinte, director al DTSJ Bacău.
Dacă tot putem să ne punem piedici unii altora, de ce să n-o facem? Chintale de droguri trec granițele țării, înainte sau înapoi, țigările de contrabandă aduc bani grei „oamenilor de afaceri” etc. Cerbicia se arată însă atunci cînd e vorba de încălcarea legilor birocratice. Ce importanță are că niște copii, sportivi, cheltuie bani, timpi și nervi? Aici era marea problemă pe care au rezolvat-o, cu deplin succes, vameșii români. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns