Week-end fierbinte la plata taxelor

Redacția Ziarul de Bacău

• Direcția de Taxe și Impozite Locale își va prelungi programul de încasări și pe perioada acestui sfîrșit de săptămînă • doar 35% dintre contribuabilii băcăuani și-au achitat în termen taxele și impozitele locale

Direcția de Taxe și Impozite Locale Bacău (DTIL) va avea, în acest sfîrșit de săptămînă, program prelungit de încasări, pentru a veni în sprijinul băcăuanilor care au amînat pînă în ultima clipă achitarea taxelor și impozitelor locale aferente celui de al doilea trimestru al anului. „Pentru că anul acesta data de 15 iunie, termenul scadent al celui de al doilea trimestru, a căzut într-o zi de sîmbătă, luni, 17 iunie, va fi ultima zi în care se vor mai putea achita taxele și impozitele locale fără a fi percepute penalizări. După această dată vor fi percepute penalizări, atît persoanelor fizice, cît și celor juridice, de 0,1% pentru fiecare zi de întîrziere”, ne-a declarat Radu Codrin, directorul DTIL. El ne-a mai precizat că în ultimele săptămîni încasările au crescut semnificativ față de ritmul înregistrat în primele luni ale anului. Cu toate acestea, doar 35% dintre contribuabili și-au achitat pînă acum taxele și impozitele locale aferente celui de al doilea trimnestru al anului. „Procentul de 35% este valabil atît pentru persoanele fizice, cît și pentru cele juridice. O mare parte din contribuabili amînă pentru ultima clipă achitarea obligațiilor financiare pe care le au față de bugetul local. Din cauza aglomerației de la ghișee, în cursul acestei săptămîni am prelungit programul de încasări pînă în jurul orelor 19.00. Ne bazăm, totuși, pe zilele libere de la sfîrșit de săptămînă în care sperăm să crească ritmul încasărilor. Este și motivul pentru care am hotărît ca astăzi și mîine să avem program de încasări”, mai precizat Radu Codrin. Astfel, în cursul zilei de astăzi, ghișeele DTIL vor fi deschise pînă la ora 17.00, iar duminică programul de funcționare va fi între orele 8.00 și 12.00. Dacă vor fi înregistrate aglomerații foarte mari, va fi suplimentat numărul încasatorilor, iar programul va fi prelungit. (E. SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.