Aparate ultraperfomante pentru secția de Cardiologie

Redacția Ziarul de Bacău

Trei aparate medicale de ultimă generație, marca Philips, au intrat de ieri în dotarea secției de Cardiologie din Spitalul Județean. Două defibrilatoare cu monitor și un electrocardiograf, toate portabile, în valoare de 35.000 de dolari, au fost repartizate de Ministerul Sănătății pentru spitalul băcăuan, printr-un program derulat cu bani dintr-un împrumut la Banca Mondială. Aparatura este de ultimă generație și înlocuiește dotările făcute în urmă cu aproape 25 de ani. Defibrilatoarele intrate ieri în dotarea secției de Cardiologie au fost realizate în 2001, după un proiect făcut în urma cercetărilor Asociației Americane a Inimii. Pe lîngă precizia sporită, noile aparate scad simțitor și riscurile la care sînt expuși pacienții care au nevoie de defibrilator. „Defibrilatoarele instalate acum au un procent de reușită a manevrei de 94%, față de 82% la cele anterioare. Pentru pacienții aflați în stop cardiac, reanimarea prin defibrilație are ca efect secundar arsuri la nivelul pielii. Aceste aparate elimină arsurile și prezintă posibilități multiple de monitorizare și stocare a informațiilor. În memoria aparatului se înregistrează toate datele despre activitatea cardiacă a bolnavului și semnalizează sonor orice abatere de la parametri normali. Mai mult, informațiile se scot pe hîrtie sau se pot stoca într-o microdischetă care permite transmitearea datelor pe Internet. Prin poșta electronică, în cazuri mai deosebite, medicii băcăuani pot lua legătura direct cu medici din clinici universitare”, ne-a declarat Petru Nesteriuc, reprezentantul pe Moldova al firmei Philips. Aparate asemănătoare celor instalate ieri în secția de Cardiologie din Bacău se vor amplasa și la spitalul din Onești. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.