• două macarale ruginte, ale unei forme din Galați zac de peste 20 de ani pe un teren din Bacău
Pe strada Chimiei din Bacău, pe o pajiște de lîngă depozitul TMUCB, două macarale ce au aparținut firmei SC Sorex Galați zac de peste 20 de ani și ar putea oricînd să se prăbușească din cauza stării avansate de degradare. Instalația electrică este distrusă, frînele blocate, iar brațul și cîrligul pot să cadă în orice moment din cauză că sînt roase de rugină. Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor și Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) Bacău a luat legătura cu firma din Galați și i-a comunicat acesteia să își ridice ia acasă macaralele. Într-o primă discuție, reprezentantul SC Sorex Galați nu a recunoscut că ar fi proprietarul materialelor din strada Chimiei, însă în cele din urmă s-a justificat prin lipsa de bani, mai ales că demontarea necesită costuri ridicate și inutile, în viziunea conducerii societății. „Demersuri pentru ca Bacăul să scape de macaralele periculoase a făcut și fostul prefect Ioan Silviu Lefter, care a înaintat o scrisoare firmei din Galați. În orice moment, bucăți din cele două macarale se pot prăbuși. Pericol există mai ales pentru animalele ce tranzitează acea pajiște”, ne-a declarat Dan Lupu, inspector șef la ISCIR. În Bacău există firme care ar putea demonta cele două macarale, însă nimeni pînă acum nu a fost solicitat. (M.B)
Lasă un răspuns