Prima victimă a căldurii

Redacția Ziarul de Bacău

• un bărbat a murit în Cimitirul Bisericii Sf. Nicolae din Onești

Temperaturile caniculare înregistrate în ultimele zile pe raza

județului Bacău au făcut și prima victimă. Sîmbătă seara, după ce s-

au încheiat procesiunile religioase prilejuite de „Moșii de vară”, la

Biserica Sf. Nicolae din municipiul Onești, cîțiva localnici au

descoperit în cimitir cadavrul lui Constantin Hasan, de 63 de ani.

Lîngă bărbatul căzut între cruci, polițiștii au descoperit o sticlă de

votcă, iar toate semnele de instalare a morții arătau că bărbatul a

făcut infarct, cel mai probabil în urma căldurii și a tăriei consumate

din abundență.

Numărul băcăuanilor care au avut de suferit din cauza caniculei continuă să crească de la o zi la alta. Duminică, cea de-a patra zi în care mercurul termometrelor a depășit valoarea de 35 de grade Celsius, nu mai puțin de 15 bărbați și femei, majoritatea persoane în vîrstă, au ajuns la serviciul de urgențe al Spitalului Județean. „Din cei 15 bolnavi consultați, zece au fost în stare gravă și i-am internat. Șase dintre ei aveau tensiune mare și dureri în regiunea inimii. Alți patru pacienți, tot persoane în vîrstă au suferit accidente vasculare și au fost internate la secția de Neurologie”, ne-a declarat doctorul Sofia Haralambie, medic la serviciul Urgențe.

Cei zece băcăuani internați ieri din cauza unor afecțiuni cardiace și neurologice declanșate brusc de temperaturile ridicate se alătură altor nouă bolnavi internați în ultimele patru zile din pricina caniculei. Cadrele medicale îi sfătuiesc pe bolnavii cronici să nu se abată de la recomandările prescrise de medicii specialiști, întrucît în lipsa tratamentului, boala lor se poate agrava. Chiar și persoanele care nu suferă de boli cronice trebuie să aibe grijă în această perioadă. Consumul de lichide nealcoolice, evitarea expunerii la soare între orele 11.00 și 16.00, acoperirea capului, precum și purtarea obiectelor de vestimentație confecționate din materiale naturale sînt singurele metode de a ne feri de efectele negative ale căldurii toride.(Cezara DUȚĂ, Florin CRĂCIUN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.