Vînt de grevă generală în sectorul de distribuție a agentului termic

Redacția Ziarul de Bacău

• de mai bine de un an, servicul de distribuție a agentului termic produs de CET a ajuns un fel de minge de ping-pong pasată prin curțile mai multor societăți • pentru că se tem că își vor pierde slujbele, salariații REI amenință cu greva generală

Vestea unei posibile încetări a contractului de distribuție a agentului termic încheiat societatea la care lucrează și CET a produs panică printre salariații SC REI SRL. „Am în spate aproape 200 de oameni care vin în fiecare zi și îmi bat în ușă să mă întrebe ce vor face de acum încolo. Nu știu ce să le răspund”, ne-a spus Dumitru Stoian, liderul Sindicatului Termic 5, în care sînt înscriși toți cei aproape 200 de salariați ai SC REI din sectorul de întreținere și distribuție a energiei termice. Istoria preluării în administrare de către SC REI SRL a distribuției agentului termic produs de fostul CET nu este una prea lungă. La începutul anului trecut, SC Termloc SA a împărțit distribuția agentului termic cu celălalt producător de energie termică din municipiul Bacău, respectiv Sucursala Bacău a Termoelectrica. Imediat după preluarea punctelor termice, Romeo Apostol, directorul de atunci al CET, a susținut ferm că o asemenea decizie nu poate fi decît în beneficiul cetățeanului, care ar fi trebuit să plătească un preț cu mult mai mic pentru gigacaloria produsă de un furnizor care are în curte și serviciul de distribuție. La puțin tmp după aceste declarații, conducerea de atunci a CET își schimbă radical poziția și hotărăște încredințarea distribuției agentului termic către SC REI SRL. Decizia conducerii CET a fost îndelung comentată la acea vreme. Directorul general al SC REI SRL era, pe atunci, Cristi Apostol, fiul directorului CET Romeo Apostol, care a fost acuzat că nu își dorește decît să își căpătuiască odraslele. După preluarea distribuției agentului termic, tot personalul care se ocupa de întreținerea și exploatarea a 36 de puncte termice a fost preluat de SC REI SRL. După ce au fost transferați de la SC Termloc SA, salariații a crezut, pentru o vreme, că vor fi plătiți de către CET. Însă după trecerea la SC REI SRL, în loc de grila de salarizare destul de generoasă de la CET, angajații punctelor termice s-au trezit că au trecut pe cartea de muncă un salariu mediu brut de aproximativ două milioane de lei. Transferul nu a fost lipsit atunci de probleme, pentru acești salariați, care s-au trezit mutați de colo-colo, ca o marfă de schimb.

Istoria de acum un an se repetă

În primăvara acestui an, Guvernul a decis trecerea unor sucursale locale a Termoelectrica în administrarea consiliilor locale. Printre sucursalele vizate de acest transfer de aministraței se afla și CET Bacău. A urmat un lung șir de negocieri între conducerea Primăriei Bacău, conducerea centrală a Termoelectrca și reprezentanți ai ministerelor industriilor și administrației publice locale. Una din condițiile puse de administrația locală în vederea acestui transfer a vizat preluarea în administrarea Consiliului Local Bacău atît a activității de producere a energiei electrice și termice, cît și a rețelelor de distribuție a agentului termic. Acum aproape două luni a fost înființată SC CET SA, iar noul Consiliu de Administrație s-a pus pe treabă. Un licăr de speranță s-a ivit pentru o vreme în sufeletele salariaților de la REI, care au crezut că vor fi preluați de SC CET SA. Însă în loc de posibila anagajare la CET, la urechile salariaților au ajuns acum zvonuri de concedieri masive. Mai mult, pe la punctele termice au început să apară tot felul de specialiști de pe la diverse societăți care se interesează de soarta punctelor termice. Cu experiența pe care o au de acum în spate, salariații REI se tem ca istoria din urmă cu aproape un an să nu se repete, cu consecințe încă mai grave pentru ei. Mulți dintre aceștia au mai bine de 35 de ani vechime iar în cazul în care vor fi disponibilizați, salariații REI, nu vor avea dreptul nici măcar la salarii compensatorii. „Nu avem încă nici un act oficial în care să se stipuleze încheierea contractului de distribuție a agentului termic. În mod normal, contractul expiră la data de 1 august 2004. Însă la data de 1 august a acetui an contractul trebuie renegociat, existînd chiar și posibilitatea rezilierii acestuia, la cerearea uneia dintre părți”, ne-a declarat Gabriel Mustață, directorul SC REI SRL.

Întrebat fiind de soarta pe care o va avea servicul de distribuție a agetului termic produs de SC CET SA, primarul Dumitru Sechelariu ne-a declarat că decizia aparține conducerii acestei societăți. La rîndul său, Vasile Drăgușanu, noul director al proaspăt înființatei SC CET SA a confirmat zvonurile privind încredințarea serviciului de distribuție a energiei termice către o altă societate. „După înființarea SC CET SA încă nu am avut o colaborare cu SC REI SRL pentru că nu s-a furnizat agent termic. Totuși, distribuția agentului termic a fost încredințată către această societate de fosta conducere a CET. Pentru a asigura transparență, intenționăm acum ca, pînă la data de 1 august, să organizăm o licitație în vederea încheierii unui nou contract”, ne-a mai declarat Vasile Drăgușanu.

Miza pentru obținerea acese licitații este destul de mare, atîta vreme cît aproximativ 40% din consturile agentului termic îl reprezintă cheltuieluile de distribuție. De altfel, și Vasile Drăgușanu ne-a declarat că valoarea acestui contract este de cîteva miliarde de lei. El a mai precizat că încă nu au fost puse la punct toate aspectele legate de organizarea unei asemenea licitații. „Nu pot da acum asigurări salariaților REI că nu își vor pierde locurile de muncă. Însă una din condițiile pe care o vom pune pentru paticiparea la licitație va fi aceea ca societatea cîștigătoare să preia cel puțin 80% din actualul personal. În mod normal, orice societate care va cîștia această licitație va avea nevoie și de personalul de deservire și distribuție a punctelor termice”, a încheiat Vasile Drăgușanu. Declarațiile directorului SC CET SA nu au fost în măsură să îi liniștească pe salariații SC REI SRL, care au cerut sprijinul confederației sindicale CNSLR Frăția, unde Sindicatul Termic 5 din care fac parte, este afliat de cîteva luni. Mai mult, sindicaliștii din Termic 5 amenință cu greva generală dacă nu vor avea garanția păstrării locurilor de muncă. (Elena SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.