Canonizat în urmă cu zece ani de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române și serbat în fiecare an la 2 iulie, Ștefan cel Mare și Sfînt reprezintă una din marile personalități ale neamului românesc. Apreciat de curtea papală pentru victoriile repurtate asupra turcilor și tătarilor, supranumit „atletul lui Hristos”, Ștefan cel Mare a rămas în conștiința românilor ca un strateg militar de excepție și un voievod „iute la mînie, dar iubitor de dreptate”. Chiar după moartea sa, a fost denumit de popor „cel Sfînt”. Canonizarea oficială a reprezentat, practic, recunoașterea oficială a aprecierii de care s-a dat dovadă de-a lungul istoriei, din partea oamenilor simpli, în ceea ce-l privește pe învingătorul lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Din păcate, de la ceremoniile fastuoase de altă dată, anul aceasta s-a ajuns la o simplă depunere de coroane la statuia din centrul orașului.
Ieri, 2 iulie, în jurul orelor 9.00, trecătorii au putut vedea agitație în jurul statuii ecvestre a Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt, amplasată în centrul orașului. Patru soldați, postați în poziție de gardă, au asigurat ceremonialul militar, iar patru preoți pe cel religios. În spațiul îngust din jurul statuii s-au adunat reprezentați ai autorităților locale, cîțiva istorici, o mînă de veterani și cadre militare pentru a participa la festivitatea prilejuită de serbarea marelui Voievod. „Se împlinesc 498 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare și zece ani de la canonizarea lui. Este un moment care ar trebui să vibreze în sufletul tuturor românilor”, a perorat patetic istoricul Ioan Ciută, care, după ce și-a desăvîrșit discursul patriotic-ștefanian, ne-a declarat: „Nu am putut să mărturisesc că fruntariile țării nu sunt aceleași ca-n timpul marelui Ștefan”. Drept pentru care, în chipul împăcării propriei conștiințe de istoric, a recitat din poezia lui Eminescu, încercînd în acest fel măcar o vagă aluzie la chestiunea teritorială a României de azi.
Mai apoi au fost depuse coroane de flori din partea mai multor instituții din Bacău. La finalul ceremoniei, în ciuda agitației provocată de mașinile ce treceau prin jurul monumentului, cunoscutul interpret de muzică folk Gil Ioniță a încercat să cînte la chitară „Ridică-te Ștefan”. După care fiecare a plecat în drumul lui. Bătrînii la umbra castanilor din „Parcul trandafirilor”, preoții la biserică și autoritățile la instituțiile pe care le-au reprezentat.
În doar zece minute, în jurul statuii nu mai erau decît coroanele de flori. Cînd toată lumea părăsea zona, și-a făcut apariția și o bătrînică, care, avînd un buchet de crizanteme în mîini, se chinuia să urce cele trei trepte pentru a depune florile lîngă soclul de marmură al statuii. Rugîndu-se, de unii, de alții, s-a găsit cineva care să-i împlinească dorința. „Mulțumesc, maică,” a rostit bătrîna, care, încet, încet s-a dus în drumul ei, cu o figură vizibil fericită. Și așa a fost serbat în anul Domnului 2002, memoria Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt la Bacău. Cu adevărat ar merita să se cînte: „Ridică-te Ștefane și vezi-ți fiii, că viața în lume e grea”. (C.GHERASIM)
Lasă un răspuns