Țărăniștii băcăuani se pegătesc de alegeri

Redacția Ziarul de Bacău

Membrii filialei județene Bacău a Partidului Național Țărănesc – Creștin Democrat (PNTCD) se vor întruni mîine, de la ora 10.00, la sala Ateneu, unde se vor desfășura lucrările Conferinței județene a partidului. Cu acest prilej va fi aleasă noua conducere a Organizației județene a PNTCD și va fi elaborat un nou statut. „În noul statut vor fi stabilite anumite criterii în funcție de care membrii partidului își vor putea depune candidaturile pentru posturile de conducere”, ne-a declarat Ștefan Talambă, actualul

președinte al filialei județene Bacău a PNȚCD. El este, de altfel, și singurul care și-a depus pînă acum candidatura pentru această funcție. Dacă va fi reales, Ștefan Talambă va fi secondat de nouă vicepreședinți și un secretar general. Sînt așteptați să participe la lucrările conferinței județene Victor Ciorbea, președintele PNȚCD la nivel național,Virgil Petrescu, secretarul general al partidului, trezorierul Teodor Morariu și președinții filialelor județene ale PNTCD din Suceava, Neamț, Vaslui și Iași. (E.S.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.