VOLEI: Angelica și Camelia, cele două progenituri ale președintelui FCM Bacău, Gheorghe Chivorchian, se pregătesc la loturile naționale de senioare, respectiv cadete, pentru participarea la trei foarte importante competiții internaționale. Cea mare, Angelica, este componentă a lotului României care anul viitor va participa la turneul final al Campionatului European din Turcia, alături de alte trei colege de la Știința Bacău, Nicoleta Țolișteanu, Irina Bușu Vrînceanu și, în primul rînd, Melania Alexe. pînă atunci ea se va afla însă în pregătiri pentru turneul final al Campionatului Mondial care va avea loc peste puțin timp în Germania. Camelia, mezina familiei Chivorchian (Unic Piatra Neamț), tocmai a încheiat cantonamentul de la Rîmnicu Vîlcea cu lotul național de cadete care sîmbătă va pleca în Iugoslavia pentru întrecerile Campionatului Balcanic. (Marius AMBROZIE)
Fetele lui Chivorchian au treabă la loturile naționale
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.