Un bărbat din municipiul Bacău a decis să-și petreacă sfîrșitul de săptămînă într-un mod aparte. Ioan I., de 41 de ani, este necăsătorit și, vineri noaptea, a „cules” din oraș trei tinere, cărora le-a propus să-l însoțească în apartament, unde urma să se desfășoare o mică petrecere, în patru. Adelina Bița, 19 ani, Viorica Stan, 18 ani, și Irina Berescu, de 20 de ani, nu au putut refuza o asemenea ofertă, ba chiar s-au arătat încîntate de propunere. Imediat după ce a ajuns cu fetele acasă, gazda s-a pus vîrtos pe băutură și, după cîteva ore, aproape că nu mai știa nimic de el. În aceste condiții, tinerele au ochit la repezeală un radio-casetofon și un milion de lei, cu care au dispărut. După ce s-a trezit din mahmureală și și-a dat seama că fusese prădat, bărbatul a dat fuga la Secția 1 de Poliție, unde a povestit tot ce i s-a întîmplat. Pe baza semnalmentelor furnizate de victimă, cele trei fete au fost identificate chiar a doua zi. Din toată paguba, polițiștii au mai recuperat doar casetofonul, deoarece banii fuseseră între timp cheltuiți. Bița, Stan și Berescu sînt cercetate penal, sub acuzația de furt calificat. (Fl. C.)
Lasă un răspuns