„Trofeul Energeticianului” a ajuns la faza finală

Redacția Ziarul de Bacău

Cei mai pricepuți energeticieni din cele opt filiale ale SC Electrica SA, își vor pune la bătaie toată priceperea și măiestria pentru a încerca să intre în posesia „Trofeului Energeticianului”, ajuns acum la faza finală. Manuela Dragomir, șef Serviciu Relații cu Presa din cadrul SC Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica (FDFEE) Moldova SA, ne-a informat că vor paticipa astăzi la Timișoara ocupanții locurilor I, II și III ale etapelor zonale ale concursului. „Trofeul Energeticianului ” este unul dintre puținele concursuri de breaslă care se mai desfășoară acum la noi în țară. Istoria lui a început în anul 1977, cînd în a treia săptămînă a lunii octombrie toți lucrătorii din Sistemul Energetic Național sărbătoreau Ziua Energeticianului. Tradiția a fost întreruptă pentru trei ani și reluată în 1993. Tot în acel an s-a convenit ca Ziua Energeticianului să fie sărbătorită în data de 20 iulie, sărbătoarea Sfîntului Ilie, după calendarul ortodox. De atunci, această dată a devenit un reprer pentru organizarea manifestărilor profesionale, culturale și sportive ale energeticienilor. Ioan Moise din Bacău reprezint’ă județul nostru la întrecerea de la Timișoara. (E.SOLOMON)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.