Reportaj pe glob

Prin California și „Vestul Sălbatic” (2)

San Francisco – cel mai frumos oraș al Americii

Goana nebunească după aur a europenilor, care, secole la rînd, au populat masiv zona atlantică a noului continent, i-a împins pe temerari către Pacific. Dar nici mexicanii, nici asiaticii, nu s-au lăsat invitați. Aurul și dorința de înavuțire rapidă îi fascinau deopotrivă. Așa se explică faptul că o treime din cele 34 milioane de locuitori, cît numără astăzi cel mai bogat stat al Americii, sînt chinezi, japonezi, malaezieni, vietnamezi sau indonezieni. Conviețuirea? Perfectă. Nici un fel de discriminări.

Cu timpul, însă, rezervele de aur s-au diminuat, iar așezările omenești de aici au continuat să existe și să se dezvolte grație diversificării activităților productive. Iar, ca mulțumire către divinitate pentru darul de a supraviețui și a se îndestula, întemeietorii numeroaselor localități de pe Coasta Pacificului au „botezat” așezările lor cu nume religioase: Santa Monica, Santa Barbara, San Diego, Los Angeles, San Clemente, San Fernando, Santa Cruz, San Francisco, San Jose, Sacramento (capitala Californiei) etc, etc.

Situat, strategic, într-o frumoasă peninsulă străjuită de apele Pacificului și ale unui incomensurabil golf, San Francisco a cunoscut o impresionantă dezvoltare economică și socială, devenind un mare centru de afaceri, dar și cultural. Patru mari poduri, între care celebrul Golden Gate și mai proaspătul său frate, Bay Bridge, în lungime de aproximativ trei și, respectiv, șase kilometri, se arcuiesc peste golf făcînd legătura cu încrengătura de localități de la nordul și estul peninsulei: San Anselmo, San Rafael, Richmond, Berkeley, Oakland, Fermont și altele, la rîndul lor, unele legate între ele de alte poduri.

Ca și în prezent, edilii care au trudit pentru destinele acestui mare și mîndru oraș s-au întrecut pe ei înșiși în domeniul urbanisticii. Numeroaselor coline li s-au atenuat înălțimile pentru o circulație rutieră cît mai lesnicioasă, iar construcțiilor de orice natură li s-a asigurat o structură de rezistență deosebită spre a rezista cu brio repetatelor mișcări seismice. De altfel, la numai o săptămînă de la sosirea în San Francisco – în seara zilei de 13 mai a.c., la orele 21 – clădirea în care locuiam a început să se clatine. Acest neplăcut

„tangaj” a durat puține secunde, dar teama de repetare crescuse enorm. La scurt timp, posturile locale de televiziune (nu puține la număr) informau publicul despre un cutremur de 5,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul la San Jose, fără victime și pagube materiale.

Impresionează în mod deosebit la San Francisco nu numai siluetele elegante și diverse ale hotelurilor, băncilor, marilor magazine, ale catedralelor, așezămintelor de cultură, ci și dispunerea într-o perfectă simetrie a marilor bulevarde și străzi, parcurile, grădinile cu trandafiri, fîntînile arteziene, ordinea și curățenia, aerul mereu proaspăt și înobilat de briza neobosită a Oceanului. O adevărată încîntare să te plimbi pe Van Ness, pe Market, Larkin sau Gery, ori să privești magazinele, restaurantele din Centrul comercial japonez, noua și ultramoderna catedrală catolică „Santa Maria”, „Turnul Telefoanelor”, sediul administrativ (city Hall, ori ” Transamerica Piramid”, cea mai înaltă construcție a orașului în care-și desfășoară activitatea unele societăți de asigurare și bănci. Comportamentul populației? Ireproșabil. Pentru cel mai neînsemnat gest de neatenție se cere scuze. În stațiile de autobuz, la spectacole sau în restaurante și magazine rîndul se respectă cu strictețe. Nu există avetizare de tipul: „Nu călcați iarba!”, „Nu rupeți florile!”.

Aici, la San Francisco, te poți așeza pe iarbă chiar și în Parcul Primăverii, dar în urmă rămîne curat. Altfel, pe neașteptate își fac apariția „oamenii de ordine” și-i bai.

Dar n-am văzut… contravenienți. Și cînd mă gîndesc la acele cohorte de derbedei de prin orașele și satele noastre care demolează tot ce întîlnesc în drumul lor vandalic, mă cuprinde o profundă stare de nestăpînită furie. Cu excepția cîtorva sute de drogați și alcoolici (destul de pașnici în felul lor) și a figurilor supra- ponderale, gurmande, care abia se deplasează sub greutatea grăsimilor acumulate. La San Francisco totul este frumos și plăcut. E plăcută și temperatura de afară, care nici în cele mai aspre zile ale anotimpului de iarnă nu coboară sub 4-5 grade, e plăcut designul vitrinelor, e plăcută amabilitatea vînzătorilor, sînt adorabile casele – vile de la marginile acestei imense urbe care parcă n-are periferii.

Cum nu are nici furnale fumegînde, nici centrale termice poluante, pentru că aici funcționează unități industriale cu tehnologie „de vîrf”; apa caldă menajeră se produce electric, bucătăriile sînt dotate cu sisteme antipoluante, iar benzina e „super”, deși costă numai jumătate din prețul pe care-l plătesc românii.

Într-adevăr, e mare, enorm și frumos San Francisco. Vreme de cîteva săptămîni l-am străbătut de-a lungul și de-a latul, pe jos, cu tramvaiul, în metrou, cu autobuzul, cu troleibuzul. Apoi, l-am comparat cu mai-marele său frate din sudul Californiei – celebrul Los Angeles (pe care, de asemenea, l-am vizitat) și dau crezare acelor specialiști în domeniu care, în paginile unei reviste centrale românești – își exprimau părerile despre San Francisco, apreciind că, luat în ansamblu, acesta este, totuși, cel mai frumos oraș al Americii. (Toma JĂMNEALĂ)