Un oneștean a căzut de la etajul opt în timp ce întindea o mochetă

Redacția Ziarul de Bacău

Locatarii blocului numărul 3 de pe strada Aleea Parcului din Onești au avut parte vineri după-amiază de un eveniment mai puțin obișnuit. Vasile Nedelcu, în vîrstă de 41 de ani, a căzut de la etajul opt al clădirii, în timp ce încerca să pună la uscat o mochetă pe balcon. Din declarațiile vecinilor și din primele constatări ale polițiștilor reiese că Nedelcu a pus un scaun chiar lîngă balustrada balconului, în încercarea de a pune mocheta la uscat pe o sîrmă, s-a dezechilibrat și a căzut în gol. Pînă la impactul cu solul, corpul bărbatului s-a lovit de o antenă la etajul al treilea și de balconul de la primul etaj al blocului.

Vasile Nedelcu a decedat pe loc, trupul neînsuflețit fiind transportat la morga Spitalului Onești de către cîțiva cunoscuți, după ce organele de poliție sosite la locul accidentului au constatat decesul. Varianta unei posibile sinucideri este infirmată de cei care îl cunoșteau pe Nedelcu. Deși, oficial, nu avea ocupație, acesta muncea ca electrician, locuia singur și nu părea să aibă motive să-și pună capăt zilelor. Se pare că varianta accidentului produs din neglijență este cea mai plauzibilă, constatările medicului legist urmînd să confirme dacă victima accidentului a consumat sau nu băuturi alcoolice. Nefericita întîmplare produsă vineri putea avea urmări și mai grave, dat fiind faptul că zona este circulată și sînt mulți copii din bloc care se joacă chiar în apropierea locului unde Nedelcu s-a prăbușit de la etaj. (Romeo SĂLBATECU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.