Club pentru copii sau prozelitism mascat?

Dintr-o „căsuță” aflată undeva printre blocuri se aud cîntece de copii și zdrăngănituri de chitară. Un gard înalt de fier, vopsit în negru, și o poartă întredeschisă, delimitează strada de incintă. Pe gard e prins un afiș colorat din pînză, scris de mînă, fără prea multe pretenții, pe care se poate citi: „Aici Clubul Cristia” și o săgeată. Dacă ești mai atent, observi afișată pe peretele dinspre stradă al casei și o plăcuță de marmoră, pe care este inscripționat, cu litere tuciurii: „Casa de rugăciuni a cultului creștin după envanghelie”. Am intrat și eu în curte, curioasă să aflu cam ce se petrecea cu acest club. Abia am pășit înăuntru și am fost întîmpinată de un tînăr, care a închegat cîteva cuvinte, stîlcit, în limba română, semn clar că era de pe alte meleaguri. Mi-a cerut să mă legitimez, chemîndu-mă apoi înăuntru, chiar lîngă scena clubului, pentru a observa mai clar lucrurile. Înăuntru este o sală încăpătoare, în care sînt adunați cîțiva copii. Din locul în care mă aflu, nu am cum să ies, mai ales că pe scena improvizată tocmai începe un spectacol.

O atmosferă caldă, chipuri naive care cîntă și bat din palme. Mai retrași, într-o parte, observ fețele cîtorva străini (englezi, am aflat mai apoi). Aparent, un simplu spectacol. Numai că, ascultînd atent versurile, realizez că toate cîntecele au tentă religioasă. Mai mult, toate cărțile împărțite copiilor au versete extrase din „Biblie”. Pînă și tricourile tinerilor aud inscripționate: „Toți suntem una în Isus Hristos”. Într-un tîrziu, rog pe cineva să îmi vorbescă despre toată acțiunea și dau peste Mioara Prisecaru, profesoară la școala „Mihai Drăgan”. „Săptămîna aceasta este un fel de tabără a copiilor. Îi scoatem din fața calculatoarelor și îi învățăm cîntece, să se distreze. Au venit și șase englezi, patru fete și doi băieți, cu care fac diverse activități, unii sunt pentru prima dată în România, alții au mai fost la Valea Budului. Programul copiilor este dimineața între orele 10-12, și după amiaza între orele 16-18”, ne spune profesoara. Întreb cam cine vine și dacă ceea ce se petrece nu este o formă de prozelitism a copiilor prin jocuri, cu trimitere la o anumită religie. „De fapt, fiecare este mai întîi creștin, și apoi catolic, ortodox sau altceva. Nu facem religie. În fiecare zi studiem o porțiune din Biblie, pentru a le-o explica copiilor. Vin copii cu credință evanghelistă, dar și cu prietenii lor”, spune Mioara Prisecaru.

Fără a fi răuvoitori, dar mergînd pe linia adevărului, nu putem vedea în această activitate decît oformă mascată de prozelitism sectar, săvîrșit în condițiile în care vremea pliantelor cu „Dumnezeu te iubește” împărțite pe la ușile oamenilor și pe străzi a cam trecut. Și această senzație amară de așa zis „club” pentru copii s-a întețit atunci cînd, după cîteva ore, gardul negru era gol. Afișul clubului a dispărut…Poate l-a luat vîntul. (Andreea CEASĂR, Constantin GHERASIM)