Direcția de Sănătate Publică face de gardă împotriva ploii

Redacția Ziarul de Bacău

• trei echipe de intervenție vor monitoriza în week-end zonele inundate săptămîna trecută, iar laboratorul de bacteriologie va face analize la apa din fîntîni

Astăzi și mîine, zile în care angajații Direcției de Sănătate Publică (DSP) erau liberi, trei echipe de cadre medicale se vor deplasa în comunele inundate ale județului, pentru a preleva probe de apă din toate fîntînile de pe raza acestora. Toată săptămîna de după inundații, fîntînile din Buhoci, Luizi Călugăra și Huruiești au fost monitorizate de DSP în vederea descoperirii surselor de apă contaminată cu germenii care pot declanșa diferite boli, de la enterocolită și pînă la febră tifoidă.

„Pe lîngă cele 35 de fîntîni inundate în comunele afectate de calamități, au fost descoperite la analize alte trei, dintre cele care erau considerate că au apă bună de băut, care erau contaminate cu germeni fecali. Toate au fost dezinfectate, iar populația a fost atenționată să nu consume apă de acolo”, ne-a declarat dr. Angela Aflorei, director adjunct DSP. Echipele de intervenție care se vor deplasa pe teren și în week-end sînt obligate să reia prelevarea probelor de apă din fîntînile dezinfectate, dar și din cele cu apă potabilă, întrucît ploile care continuă să cadă riscă să crească pericolul de îmbolnăvire a locuitorilor din zonă. „Ploile ar fi putut duce la contaminarea pînzei freatice a fîntînilor declarate acum cîteva zile bune pentru folosință. Echipele care vor fi pe teren la sfîrșit de săptămînă vor ridica probe de la toate fîntînile, iar laboratorul de chimie sanitară și bacteriologie sanitară va efectua analizele”, a adăugat dr. Aflorei. Cum de la prelevarea probelor și pînă la aflarea rezultatelor de laborator se pot scurge cîteva zile, medicii din cadrul DSP atenționează populația din această zonă să folosească numai apă fiartă și răcită, iar normele de igienă personală să fie mai stricte ca de obicei. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.