Gravidă bătută de concubin

Redacția Ziarul de Bacău

O tînără în vîrstă de 25 de ani din Prăjești a fost internată în secția Chirurgie II a Spitalului Județean după ce a fost ținta pumnilor concubinului său. Însărcinată în trei luni, femeia a scăpat din mîinile bărbatului plină de vînătăi și speriată că pruncul din pîntece îi va muri. „Era atît de beat, încît nu mai realiza ce face. M-a lovit cu pumnii, pentru simplul motiv că am intrat în barul pe care îl administrăm împreună. De fapt, în acel moment, el bea împreună cu niște prieteni și i s-a năzărit că vin să-l scot de acolo. M-am ferit cît am putut să nu mă lovească în burtă, ca să nu-mi moară copilul”, povestește Lucica Căpraru.

Spre deosebire de alte femei care îndură ani în șir violența unor soți bețivi, Lucica este hotărîtă să-l părăseacă pe concubin. „Acum vreo patru luni, l-am cunoscut pe Gheorghe Damian și am hotărît să trăim împreună, pentru că amîndoi eram divorțați și aveam cîte o fetiță. S-a mutat la mine și am deschis barul, dar, dacă a ridicat odată mîna asupra mea este clar că o va face și de acum în colo. De fapt, mă pot descurca foarte bine și singură, pentru că eu plec în fiecare an să muncesc în Spania. Îmi voi crește singură cei doi copii și îl voi părăsi imediat cum voi ajunge acasă”, a mai spus tînăra gravidă. Spaima Lucicăi că bătaia pe care a primit-o de la concubin i-ar putea omorî copilul din pîntece i-a fost atenuată de cadrele medicale care au internat-o. Sarcina tinerei este în afară de pericol, iar pacienta va fi externată în cîteva zile. (C.D.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.