Dacă ar fi să fim răutăcioși, am spune că ori de cîte ori sascuteanul Vasile Moise, de 52 de ani, intră în propria locuință, trebuie să reducă viteza pentru că obligatoriu, urmează o curbă dublă, la stînga. Cel puțin așa indică cele două indicatoare rutiere pe care bărbatul le-a furat zilele trecute, împreună cu doi stîlpi metalici de susținere, de pe Drumul județean 119 A. Moise spune că nu are nici un fel de veleități de conducător auto, și că a luat semnele de circulație „doar așa, că poate o să-i trebuiască vreodată în gospodărie”. Oricum, pentru a evita eventualele derapajă prin casă, polițiștii din localitate i-au confiscat indicatoarele și i-au întocmit lui Moise un dosar penal, pentru furt calificat. (Fl. C.)
Un sascutean și-a instalat indicatoare rutiere în casă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.