Primul hotel cu adevărat modern de pe litoral (în ordinea edificării construcției) este „President”, din Mangalia. Este cotat la patru stele. O cameră cu două paturi, standard, costă aici 2.500.000/
2.200.000 de lei pe zi, în funcție de orientare (spre mare sau spre oraș). Aceeași cameră, dar la regimul de lux, costă 3.100.000/
2.500.000 de lei pe zi, iar un apartament presidențial – 5.900.000 de lei. Ceea ce face ca acest hotel să fie unicat, cel puțin în țară, este situl arheologic, aflat chiar în incinta sa. Atunci cînd s-au demarat lucrările de construcție la hotel, săpăturile au scos la iveală lespezi ale unei străzi, prevăzută cu un mare canal colector de ape reziduale și bordată de o parte și de alta de edificii, dintre care se remarcă o instalație termală. Ce era de făcut? De ras ori de acoperit situl arheologic nici nu putea fi vorba, dar nici de abandonat proiectul unui hotel pentru care fuserseră demarate lucrările. Atunci s-a recurs la o variantă sui-generis: parterul și mezaninul hotelului au fost regîndite, astfel încît să cuprindă întreg situl arheologic, care, de altfel poate fi vizitat la orice oră, gratuit.
Se poate călca, nestingherit, pe dalele romane ale Callatisului. Cei cu tălpile prea sensibile, pot să-și savureze cafeaua preferată în barul hotelului, de unde să arunce o căutătură pînă prin secolele al IV-lea- al VII-lea. Nu în ultimul rînd, hotelul este cunoscut mai mult ca centru de afaceri, avînd în dotare nu mai puțin de trei săli de conferință.
Străzi șamponate
Pentru prima oară în România, în zona de sud a litoralului – Mangalia și stațiunile cu nume de planete- străzile sînt spălate cu… șampon. Nu este vorba despre obișnuitul șampon de păr, ci de unul stradal, special creat de specialiști ai Catedrei de chimie a Universității din Iași. Cantitatea de șampon folosită este de 52 kg la o cisternă de apă de 8 tone. În afara curățirii străzilor, șamponul mai are și alte calități, precum împrospătarea și ozonizarea aerului.
„Viagra la tigaie”
Terasa Colonadelor, situată în plin centrul Constanței, în apropiere de Poarta 2, este locul preferat de numeroși localnici, dar și de vipurile aflate în vacanță la mare. Terasa este acoperită cu iederă și oferă bere la halbă la prețuri deloc piperate. Și nu numai. În meniu se găsesc și două produse ceva mai puțin obișnuite: creste și fudulii de cocoș. Se pregătesc la tigaie, se servesc cu garnitură de orez cu legume și se oferă contra 80.000 de lei (crestele) și 150.000 de lei (fuduliile). Chiar dacă prețurile nu par a fi tocmai la îndemîna turistului de rînd, amintitele produse sînt destul de solicitate, fiind considerate drept afrodisiace. Drept pentru care obișnuiții localului le numesc „viagra la tigaie”. Nu departe, spre Hotelul BTT, pot fi văzute, la pescuit, obișnuitele trotuarelor, păzindu-și cu strășnicie metrii pătrați pe care peștii le-au negociat între ei în prealabil. La „Colonade”. Cu toate acestea, nu odată se lasă cu păruieli, spre deliciul trecătorilor. (Mircea LUPU)
Lasă un răspuns