Sediul societății Termon SRL Onești, firmă ce va asigura producerea și transportul energiei termice pentru populația orașului, va fi în clădirea unde, pînă în urmă cu cîțiva ani, a funcționat creșa nr.4. Situată pe strada Jupiter nr. 3, clădirea respectivă a fost cedată, prin protocol, Consiliul Local de către Spitalul municipal Onești „din cauza numărului restrîns de copii preșcolari din zonă, precum și din cauză că în cartier sînt mai multe creșe”, după cum a declarat primarul Emil Lemnaru. Inițial, destinația clădirii era cu totul alta și anume sediul secției Onești a Tribunalului Județean Bacău. Consiliul local a votat o hotărîre prin care clădirea era cedată Ministerului Justiției, numai că înființarea secției Tribunalului, după amînări succesive, a fost respinsă, iar clădirea, părăsită, a început să se degradeze. De altfel, consilierii locali oneșteni au subliniat faptul că vor fi necesare investiții importante pentru ca sediul noii societăți să devină funcțional. Tot aici va funcționa și sediul unei casierii la care vor plăti contravaloarea energiei termice locuitorii din zona de nord a orașului, precum și o parte din birourile Direcției Tehnice a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Onești. (Cristian BIBIRE)
Sediul SC Termon Onești va fi într-o fostă creșă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.