Invazia de vulgaritate

Zilnic, sîntem asaltați de pe flancurile mass-mediei de o serie de aspecte pe care le-am putea grupa sub noțiunea de vulgaritate: astfel, această idolatrie deplasată a unor așa- zise „vedete”, această exhibiție obsedantă a unor amănunte intime, neînsemnate din viața anumitor oameni acaparează din ce în ce mai mult spațiile programelor de televiziune, ale publicațiilor și ale diferitelor manifestări publice. De asemenea, supraevaluarea senzaționalului și a elementelor de scandal prezentate cu lux de amănunte într-un mod agresiv, vulgar sînt consecințele degradării nivelului și a demnității informării, cu repercursiuni grave asupra educației tinerei generații. Ca să nu mai vorbim și despre propagarea pornografiei la „nivel occidental”. Toate acestea sînt atentate la bunul gust, provocînd o degradare a virtuților celor mai instinctive ale spiritului, cum sînt curiozitatea, admirația. Și aceasta nu din pură naivitate, ci în mod intenționat și potrivit unor tehnici cu caracter pur comercial. Dar trebuie să recunoaștem că aceste fenomene, care nu comportă nici o constrîngere exercitată asupra persoanelor luate fiecare în parte și care, în infrastructura lor, fac parte integrantă dintr-o orînduire economică admisă, de altfel ca legitimă (comercializarea informării și mai ales a divertismentului) nu aduc după sine nici o acțiune – represivă sau preventivă – cu caracter legislativ sau guvernamental. Cred că ne aflăm de fapt pe planul moravurilor și nu al legii sau al puterii. Ceea ce înseamnă că remediile împotriva invaziei de vulgaritate trebuie căutate în primul rînd în vigilența publicului și în conștiința profesioniștilor, ceea ce cere și din partea unora și din partea celorlalți, un efort de sesizare conștientă. Publicul este chemat să-și arate preferința pentru produsul de calitate și nu pentru o marfă contrafăcută. În definitiv, el este cel care posedă arma hotărîtoare: voința de a cumpăra sau de a nu cumpăra. Iar speranțe în gustul publicului există, deoarece experiența arată că atunci cînd îi dai publicului posibilitatea să aleagă și cînd îl lămurește asupra semnificației alegerii sale, el face de cele mai multe ori o alegere bună. Cît despre profesie, îi revine sarcina de a-și elabora – în deplină libertate- deontologia sa. A venit timpul ca cei care posedă și utilizează mijloacele de informare și de divertisment ale maselor să demonstreze sensul răspunderilor lor pe măsură uriașei puteri pe care o au în a instrui sau a înșela, în a educa sau a înjosi. Și e timpul ca determinarea acestor răspunderi să nu mai fie lăsată – fiind vorba aici de tot ceea ce nu este reglementat de lege – la cheremul combinațiilor riscante ale unor sclipiri subiective ale conștiinței individuale ca și ale unor prescripții arbitrare ale unor autorități din afara profesiei. Pentru aceasta, este nevoie a se stabili etica unei funcții sociale, menite a stopa într-o cît mai mare măsură răspunderea culturii second hand și de a îmbunătăți conținutul educației tineretului, de a păstra și aprofunda calitatea adevăratei culturi, în sfîrșit în a folosi mijloacele de informare în scopuri educative, științifice și culturale. Pentru că soarta tineretului constituie cel mai important și mai suficient temei pentru o mai mare mișcare a publicului în acest sens. Haideți să ajutăm tineretul să fie el însuși lipsit de vulgaritate. Și demn de atitudinea sa. (Romulus Dan BUSNEA)