Procesul de recorelare a pensiilor va continua și în anul 2003 pentru pensionarii din sistemul de stat cu pensie pentru limită de vîrstă și vechime completă și pentru cei cu pensie de urmaș. În recorelare vor fi cuprinse și persoanele care au ieșit la pensie în anul 1998, precum și pensionarii agricultori cu pensii stabilite anterior lunii iulie 1992. În cadrul acestui proces, în județul Bacău vor fi cuprinși circa 2.275 mii de pensionari, sumele suplimentare ce se vor acorda de la 1 ianurie 2003 fiind situate între 53.000 de lei și 142.000 de lei, iar în luna iulie între 60.000 de lei și 151.000 de lei. În județul nostru sînt circa 120.000 de pensionari de stat, din care 47.000 provin din agricultură. de recorelare vor beneficia însă, doar o parte dintre aceștia. (C.T.)
Pensionarii vor primi mai mulți leuți de la anul
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.