Hoții au început să fure de la handicapați

Redacția Ziarul de Bacău

Doi tineri din Onești, Ciprina Rogobete și Georgeta Dima, au profitat de faptul că Adrian Cornea este miop și i-au furat lanțul de aur și cruciulița de la gît.

Adrian are 25 de ani și suferă de un handicap fizic, o diminuare a acuității vizuale, însă se poate descurca singur. Distinge obiectele aflate în fața sa la o distanță de un metru. În seara zilei de 6 august, Adrian Cornea a plecat de la domiciliul său într-o scurtă plimbare. După ce și-a vizitat niște cunoștințe a mers la barul „Gigenti”, aflat la periferia orașului, să bea o bere. A intrat în bar, a comandat o sticlă de bere și o cafea, după care s-a așezat la o masă. „La scurt timp, în bar au intrat patru persoane, doi bărbați și două femei, care s-au așezat la masa alăturată. Cuplul mai în vîrstă a intrat în vorbă cu mine și mi-au spus că mă cunosc de undeva. M-au invitat la masa lor și am consumat împreună 50 de grame de coniac, după care s-au ridicat toți de la masă și au plecat”, a declarat Adrian Cornea.

După circa zece minute, cuplul mai tînăr s-a reîntors în bar și s-au așezat la o altă masă. Bărbatul, Ciprian Rogobete, a venit înspre Adrian și l-a întrebat dacă nu vrea o fată, însă acesta a refuzat. După cîteva minute, Adrian a fost invitat de către concubina lui Ciprian Rogobete, Georgeta Dima, afară la o plimbare. „Am ieșit și am parcurs 30-50 de metri. Fata mi-a cerut tricolul care îl aveam pe mine, pentru a se așeza jos pe iarbă. Mi-am scos tricoul, după care fata s-a așezat pe el. După cîteva minute, a apărut concubinul acesteia, Cipria,n care a început să mă lovească cu pumnii și picioarele în zona capului. După ce am căzut la pămînt, mi-a smuls lanțul de aur de la gît, fata a luat tricolul și au fugit împreună”, a mai declarat Adrian Cornea, care, după ce și-a mai revenit, a reușit să ajungă pînă în barul unde îi cunoscuse pe hoți. A anunțat imediat poliția, după care a fost internat în spital unde a stat 25 de zile și a primit îngrijiri medicale.

Georgeta Dima și Ciprian Rogobete au încercat să valorifice bunul sustras. A doua zi, Georgeta s-a gîndit să amaneteze lanțul și cruciulița la un magazin din Onești. Avea nevoie de buletin și, pentru a nu fi depistată că a furat lanțul, a apelat la o prietenă, căreia i-a cerut buletinul. A fost la casa de amanet și, după ce a amanetat aurul, a semnat în fals contractul de amanet cu numele prietenei sale. Polițiștii au reușit să-i depisteze foarte repede pe infractori, care au fost arestați. Pentru infracțiunea săvîrșită, Ciprian Rogobete de 26 de ani, aflat în evidențele poliției ca recidivist, riscă o pedeapsă mai mare de doi ani, iar concubina acestuia, Georgeta Dima, de 30 de ani, i se vor aplica și pedepsele infracțiuii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. (M.B.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.