• moneda euro nu a mai depășit dolarul • dobînzile bancare se situează încă peste rata inflației • la o investiție în 1.000 de dolari, cîștigul a fost de 143.000 de lei, mai puțin de jumătate decît la depozitarea aceleiași sume în lei
Evoluția cursului euro-dolar în luna august a fost neașteptat de liniștită, iar războiul celor două valute nu a mai consemnat nici o victorie a monedei europene, cum s-a întîmplat în luna precedentă. Reamintim că în iulie paritatea valutelor europeană și americană a trecut prin stadiile 0,95 – 0,998 și moneda euro a depășit în 16 iulie dolarul, raportul fiind în acea zi de 1,01. Lucrurile au stat așa doar cîteva zile, pînă în 23 iulie, cînd euro s-a devalorizat în raport cu dolarul și proporția a devenit 0,99. Moneda europeană a depășit din nou dolarul pe 25 iulie, dar numai pentru două zile. La ultima cotație, valabilă pentru 30 iulie, dolarul și-a revenit, raportul dintre euro și această valută fiind stabilit la 0,98. Lucrurile s-au schimbat în august, cînd raportul dintre cele două valute a fost la început de 0,990 și după 30 de zile de 0,991, deci această piață a fost marcată de o clară acalmie.
Leul românesc își continuă stabilitatea
Dincolo de raportul euro-dolar, interesant a fost cursul relativ stabil al leului față de ambele valute. Astfel, dacă la licitația interbancară de pe 2 august un dolar era schimbat pentru 32.959 de lei, sfîrșitul lunii a găsit moneda americană valorînd 33.102 de lei, deprecierea monedei românești fiind de numai 143 de unități (0,43 la sută). Situația este asemănătoare și în cazul monedei euro, luna începînd la cursul de 32.631 de lei/euro și sfîrșind la 32.826 de lei/euro, deprecierea fiind aici mai mare, cu 195 de unități (0,59 procente). Specialiștii explică stabilitatea raportului dintre euro și dolar, ca și a leului în raport cu cele două unități de referință prin aportul pe care l-au avut românii veniți din străinătate să-și petreacă vacanțele și prin creșterea exporturilor din această perioadă. Deocamdată nu există informații oficiale cu privire la evoluția ratei inflației, deoarece Institutul Național de Statistică va comunica aceste date abia la începutul săptămînii viitoare.
Investițiile în lei au fost avantajoase
Cine a investit în lei a avut de cîștigat în august mai mult decît cei care au economisit în valută . La o investiție în 1.000 de dolari, cîștigul de luna trecută a fost de 143.000 de lei. Și asta la cursul oficial, dar la acesta se adaugă comisionul vînzare-cumpărare, profitul diminuîndu-se din acest punct de vedere. Cîștigul a fost mai mare pentru investirea aceleiași sume în euro, de 195.000 de lei, dar și în acest caz profitul este afectat de operațiunile de vînzare-cumpărare. Pe de altă parte, cei care au investit 1.000 de dolari în echivalent lei au cîștigat cel puțin 527.000 de lei, în aceeași perioadă de timp. Singurii dezavantajați la acest capitol au fost exportatorii, mai ales că 65 la sută din vînzările de mărfuri în străinătate sînt orientate către țările din Uniunea Europeană. Unul dintre indicatorii importanți ai acestei perioade este raportul dobînzi bancare/rata inflației. Și din acest punct de vedere, investițiile în lei au fost cele mai profitabile, oferta instituțiilor bancare (circa 1,6 la sută) fiind superioară inflației (aproximativ 1 la sută în luna august, cifra nefiind, cum spuneam, oficială).
Avantajele depozitelor în lei sau valută, condiționate de dobînzile bancare
De la începutul anului și pînă acum, dobînzile depozitelor bancare constituite în lei au scăzut cu 7-8 puncte procentuale, în funcție de durata plasamentului și de instituția bancară. La începutul anului, pentru un depozit pe șase luni se acordau dobînzi între 30-32 la sută pe an, iar acum, pentru același plasament, dobînzile sînt de 21-23 procente. În aceste condiții, profitabilitatea depozitelor în lei este în scădere, dar acestea își mențin totuși avantajul față de cele în valută. Este posibil ca în perioada următoare leul să se devalorizeze mai accentuat din cauza importurilor pentru perioada de iarnă, dar analiștii nu preconizează o vrie a leului în raport cu dolarul sau euro. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns